The Gospel According to Mark, глава 5 Mark, гл 5
Au ajuns pe celălalt ţărm al mării, Ón ţinutul Gadarenilor.
C‚nd a ieşit Isus din corabie, L-a Ónt‚mpinat Óndată un om care ieşea din morminte, stăp‚nit de un duh necurat.
Omul acesta Óşi avea locuinţa Ón morminte, şi nimeni nu mai putea să-l ţină legat, nici chiar cu un lanţ.
Căci de multe ori fusese legat cu picioarele Ón obezi şi cu cătuşe la m‚ini, dar rupsese cătuşele şi sfăr‚mase obezile, şi nimeni nu-l putea domoli.
Totdeauna, zi şi noapte, stătea Ón morminte şi pe munţi, ţip‚nd şi tăindu-se cu pietre.
C‚nd a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a Ónchinat, şi a strigat cu glas tare: ÑCe am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Œnalt? Te jur Ón Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!î Căci Isus Ói zicea: ÑDuh necurat, ieşi afară din omul acesta!î ÑCare-ţi este numele?î l-a Óntrebat Isus. ÑNumele meu este ,Legiuneí, a răspuns el, Ñpentru că suntem mulţi.î Şi Œl ruga stăruitor să nu-i trimită afară din ţinutul acela.
Acolo, l‚ngă munte, era o turmă mare de porci, care păşteau.
Şi dracii L-au rugat, şi au zis: ÑTrimite-ne Ón porcii aceia, ca să intrăm Ón ei.î Isus le-a dat voie. Şi duhurile necurate au ieşit şi au intrat Ón porci; şi turma s-a repezit de pe r‚pă Ón mare: erau aproape două mii, şi s-au Ónecat Ón mare.
Porcarii au fugit, şi au dat de ştire Ón cetate şi prin satele vecine. Oamenii au ieşit să vadă ce s-a Ónt‚mplat.
Au venit la Isus, şi iată pe cel ce fusese Óndrăcit şi avusese legiunea de draci, şez‚nd jos Ómbrăcat şi Óntreg la minte; şi s-au Ónspăim‚ntat.
Cei ce văzuseră cele Ónt‚mplate, le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel Óndrăcit şi cu porcii.
Atunci au Ónceput să roage pe Isus să plece din ţinutul lor.
Pe c‚nd Se suia El Ón corabie, omul care fusese Óndrăcit Œl ruga să-l lase să răm‚nă cu El.
Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: ÑDu-te acasă la ai tăi, şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul, şi cum a avut milă de tine.î El a plecat, şi a Ónceput să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Şi toţi se minunau.
După ce a trecut Isus iarăşi de cealaltă parte, cu corabia, s-a adunat mult norod Ón jurul Lui. El stătea l‚ngă mare.
Atunci a venit unul din fruntaşii sinagogii, numit Iair. Cum L-a văzut, fruntaşul s-a aruncat la picioarele Lui, şi I-a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: ÑFetiţa mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ţi pune m‚inile peste ea, ca să se facă sănătoasă şi să trăiască.î Isus a plecat Ómpreună cu el. Şi după El mergea mult norod şi-L Ómbulzea.
Şi era o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de s‚nge.
Ea suferise mult de la mulţi doctori; cheltuise tot ce avea, şi nu simţise nici o uşurare; ba Óncă Ói era mai rău.
A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulţime, şi s-a atins de haina Lui.
Căci Óşi zicea ea: ÑDacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.î Şi Óndată, a secat izvorul s‚ngelui ei. Şi a simţit Ón tot trupul ei că s-a tămăduit de boală.
Isus a cunoscut Óndată că o putere ieşise din El; şi, Óntorc‚ndu-Se spre mulţime, a zis: ÑCine s-a atins de hainele Mele?î Ucenicii I-au zis: ÑVezi că mulţimea Te Ómbulzeşte, şi mai zici: ÑCine s-a atins de Mine?î El se uita de jur Ómprejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta.
Femeia, Ónfricoşată şi tremur‚nd, căci ştia ce se petrecuse Ón ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui, şi I-a spus tot adevărul.
Dar Isus i-a zis: ÑFiică, credinţa ta te-a m‚ntuit; du-te Ón pace, şi fii tămăduită de boala ta.î Pe c‚nd vorbea El Óncă, iată că vin nişte oameni de la fruntaşul sinagogii, care-i spun: ÑFiica ta a murit; pentru ce mai superi pe Œnvăţătorul?î Dar Isus, fără să ţină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntaşului sinagogii: ÑNu te teme, crede numai!î Şi n-a Óngăduit nimănui să-L Ónsoţească, afară de Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui Iacov.
Au ajuns la casa fruntaşului sinagogii. Acolo Isus a văzut o zarvă, şi pe unii care pl‚ngeau şi se t‚nguiau mult.
A intrat Ónăuntru, şi le-a zis: ÑPentru ce faceţi at‚ta zarvă, şi pentru ce pl‚ngeţi? Copila n-a murit, ci doarme.î Ei Óşi băteau joc de El. Atunci, după ce i-a scos afară pe toţi, a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei, şi pe cei ce-L Ónsoţiseră, şi a intrat acolo unde zăcea copila.
A apucat-o de m‚nă, şi i-a zis: ÑTalita cumiî, care, tălmăcit, Ónseamnă: ÑFetiţo, scoală-te, Óţi zic!î Œndată fetiţa s-a sculat, şi a Ónceput să umble; căci era de doisprezece ani. Ei au rămas Óncremeniţi.
Isus le-a poruncit cu tărie să nu ştie nimeni lucrul acesta; şi a zis să dea de m‚ncare fetiţei.