(Un psalm al lui Asaf.) Dumnezeule, au năvălit neamurile Ón moştenirea Ta, au pÓngărit Templul Tău cel sfÓnt, şi au prefăcut Ierusalimul Óntr'un morman de pietre.

Trupurile neÓnsufleţite ale robilor Tăi le-au dat să le mănÓnce păsările cerului, şi carnea credincioşilor Tăi au dat -o s'o mănÓnce fiarele pămÓntului.

Ca apa le-au vărsat sÓngele, de jur Ómprejurul Ierusalimului, şi n'a fost nimeni să -i Óngroape.

Am ajuns de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de rÓsul celor ce ne Ónconjoară.

PÓnă cÓnd, Doamne, Te vei mÓnia fără Óncetare, şi va arde mÓnia Ta ca focul?

Varsă-Ţi mÓnia peste neamurile, cari nu Te cunosc, şi peste Ómpărăţiile, cari nu cheamă Numele Tău!

Căci au mÓncat pe Iacov, şi i-au pustiit locuinţa.

Nu-Ţi mai aduce aminte de nelegiuirile strămoşilor noştri, ci să ne iese degrab Ónainte Óndurările Tale! Căci sÓntem nenorociţi de tot!

Ajută-ne, Dumnezeul mÓntuirii noastre, pentru slava Numelui Tău! Izbăveşte-ne, şi iartă-ne păcatele, pentru Numele Tău!

Pentruce să zică neamurile: ,,Unde este Dumnezeul lor?`` Să se ştie, Ónaintea ochilor noştri, printre neamuri, că Tu răzbuni sÓngele vărsat al robilor Tăi!

Să ajungă pÓnă la Tine gemetele prinşilor de război! Scapă, prin braţul Tău cel puternic, pe cei ce pier!

خntoarce vecinilor noştri, de şapte ori Ón sÓnul lor, batjocurile, cari Ţi le-au aruncat ei Ţie, Doamne!

Şi noi, poporul Tău, turma păşunii Tale, Te vom lăuda Ón veci, şi vom vesti din neam Ón neam laudele tale.