Book of Zechariah, глава 11

Deschide-ţi porţile, Libanule, ca să-ţi măn‚nce focul cedrii!

Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut, şi cei falnici sunt nimiciţi! Văitaţi-vă, stejari din Basan, căci pădurea cea nepătrunsă a fost dată jos!

Păstorii scot strigăte de jale, pentru că li s-a nimicit fala; puii de lei mugesc, căci desişul Iordanului este nimicit.

Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul meu: ÑPaşte oile de tăiat!

Căci cei ce le cumpără le taie şi nu se simt vinovaţi. Şi cel ce le vinde zice: Binecuv‚ntat să fie Domnul, căci mă Ómbogăţesc! Şi păstorii lor nu le cruţă.

Căci nu mai am milă de locuitorii ţării, ñ zice Domnul: Ci iată, dau pe oameni, pe unii Ón m‚inile altora şi Ón m‚inile Ómpăratului lor; ei vor pustii ţara, şi n-o vor izbăvi din m‚inile lor.

Atunci M-am apucat să pasc oile de tăiat, Ón adevăr cele mai ticăloase din turmă. Am luat două toiege: pe unul l-am numit Œndurare, iar pe celălalt l-am numit Legăm‚nt. Şi am păscut oile.

Am nimicit cu desăv‚rşire pe cei trei păstori Óntr-o lună: sufletul Meu nu-i mai răbda, şi se sc‚rbise şi sufletul lor de Mine.

Şi am zis: Nu vă mai pot paşte! Cea care are să moară, să moară, cea care are să piară să piară, şi cele ce mai răm‚n, să se măn‚nce unele pe altele!

Mi-am luat toiagul Œndurare, şi l-am rupt, ca să rup legăm‚ntul Meu, pe care-l Óncheiasem cu toate popoarele.

Şi c‚nd s-a rupt Ón ziua aceea, nenorocitele acelea de oi, care au luat seama la Mine, au cunoscut astfel că acesta era Cuv‚ntul Domnului.

Eu le-am zis: Dacă găsiţi cu cale, daţi-Mi plata; dacă nu, nu Mi-o daţi! Şi Mi-au c‚ntărit, ca plată, trei zeci de arginţi.

Dar Domnul Mi-a zis: Aruncă olarului preţul acesta scump, cu care M-au preţuit! Şi am luat cei trei zeci de arginţi, şi i-am aruncat Ón casa Domnului, pentru olar.

Apoi Mi-am rupt la doilea toiag Legăm‚nt, ca să rup frăţia dintre Iuda şi Israel.

Domnul mi-a zis: Ia şi uneltele unui păstor nebun!

Căci iată că voi ridica Ón ţară un păstor, căruia nu-i va păsa de oile care pier; nu se va duce să caute pe cele mai tinere, nu va vindeca pe cele rănite, nu va Óngriji de cele sănătoase; ci va m‚nca din carnea celor mai grase, şi nu le va mai lăsa dec‚t copitele!

Vai de păstorul de nimic, care Óşi părăseşte oile! Să cadă sabia pe braţul lui şi pe ochiul lui cel drept! Să i se usuce braţul de tot, şi să i se stingă ochiul drept!