2Th2 ธส 2 Tesaloniceni2 เธสะโลนิกา, capitolulบทที่ Epistola a doua către Tesaloniceni2 เธสะโลนิกา, capitolulบทที่ 2

ฉบับแปล เปรียบเทียบ

Despre Antihrist. Sfârșitul lumei. Mulțămire pentru chemarea la credință a Tesalonichenilor.

Și vă rugăm pre voi, fraților, pentru venirea Domnului nostru Iisus Hristos, și a noastră adunare la dânsul,

Ca nu degrab să vă clătiți voi din minte, nici să vă spăimântați, nici prin duh, nici prin cuvânt, nici prin epistolie ca și cum ar fi trimisă dela noi, cum că ar fi sosit ziua lui Hristos.

Să nu vă amăgească cinevà pre voi nici într’un chip că va venì, de nu va venì mai întâi depărtarea, și de nu se va arătà omul păcatului, fiul pierirei;Mat 24:4; Mrk 13:5; Luk 21:8; Eph 5:6

Protivnicul și care se va înălțà mai pre sus de tot cel ce se zice Dumnezeu, sau închinăciune; așà cât să șază el în Biserica lui Dumnezeu, ca un Dumnezeu, arătându-se pre sine cum că ar fi el Dumnezeu.Dan 11:36

Au nu vă aduceți aminte că încă fiind eu la voi acestea am zis vouă?

Și acum, ce îl oprește, știți, ca să se arăte el la vremea sa.

Că iată taina fărădelegei se lucrează; numai cel ce oprește acum până se va luà din mijloc.Act 20:29

Și atunci se va arătà acel fărădelege, pre care Domnul îl va omorî cu duhul gurei sale, și îl va pierde cu arătarea venirei sale;Isa 11:4; 1Jn 2:18; Rev 19:15

A cărui venire este după lucrarea satanei întru toată puterea și semne și minuni ale minciunei,

Și întru toată amăgirea nedreptăței întru cei pieritori; pentrucă dragostea adevărului n’au primit ei ca să se mântuească.

Și pentru aceea va trimete lor Dumnezeu lucrarea înșelăciunei, ca să crează ei minciunei;Mat 24:24

Ca să se judece toți cari n’au crezut adevărului, ci au binevoit întru nedreptate.

Iar noi datori suntem pururea a mulțămì lui Dumnezeu pentru voi, fraților iubiți de Domnul, căci v’au ales pre voi Dumnezeu din început spre mântuire întru sfințirea Duhului și întru credința adevărului;

La care v’au chemat pre voi prin evanghelia noastră, spre câștigarea slavei Domnului nostru Iisus Hristos.

Drept aceea, fraților, stați, și țineți predaniile care v’ați învățat, ori prin cuvânt, ori prin epistoliea noastră.

Iar însuș Domnul nostru Iisus Hristos, și Dumnezeu și Tatăl nostru, carele ne-au iubit pre noi, și ne-au dat mângâiere veșnică și nădejde bună prin har.

Să mângâie inimile voastre, și să vă întărească pre voi întru tot cuvântul și lucrul bun.