Php Filipeni, capitolul Epistola către Filipeni, capitolul 3
Despre credința cea dreaptă împrotiva apostolilor mincinoși. Vieața duhovnicească nu este în trup, ci în urmarea vieței de jertfire a lui Hristos.
De aceea frații mei, bucurați-vă întru Domnul. Acesteași a scrie vouă, mie nu’mi este cu lene, iar vouă de folos.
Păziți-vă de câini, păziți-vă de lucrătorii cei răi, păziți-vă de tăiere.Isa 56:10
Că noi suntem tăierea împrejur, cari cu duhul slujim lui Dumnezeu, și ne lăudăm întru Hristos Iisus, și nu ne nădăjduim în trup.Jer 4:4; Rom 2:29
Măcar că eu am nădejde și în trup. De se pare cuivà altuia a se nădăjduì în trup, eu mai mult.
Tăiat fiind împrejur a opta zi, din neamul lui Israil, din semințiea lui Veniamin, evreu din evrei, după lege fariseu;Act 23:6; Act 26:5
După râvnă gonind biserica; după dreptatea cea din lege, făcându-mă fără de prihană.Act 8:3
Ci cele ce îmi erau mie dobânzi, acestea le-am socotit pentru Hristos pagubă.
Iar mai vârtos le și socotesc toate pagubă a fi pentru covârșirea cunoștinței lui Hristos Iisus Domnului meu, pentru carele de toate m’am păgubit, și le socotesc gunoaie a fi, ca pre Hristos să dobândesc,Wis 5:3; Isa 53:11; Jhn 17:3; Col 2:2
Și să mă aflu întru el, neavând dreptatea mea cea din lege, ci ceea ce este prin credința lui Hristos, ceea ce este dela Dumnezeu dreptate întru credință;Rom 3:22; Heb 4:3
Ca să’l cunosc pre el și puterea învierei lui și împărtășirea patimilor lui, închipuindu-mă cu moartea lui;Rom 6:5; Rom 8:17
Ca doară cumvà aș ajunge la învierea morților.
Nu, că acum am luat, sau acum sunt desăvârșit; ci gonesc, ca doară voiu și ajunge întru care sunt și ajuns de Hristos Iisus.1Co 13:12; 1Ti 6:12
Fraților, eu încă nu mă socotesc să fiu ajuns; ci numai una fac, cele dinapoi uitându-le, și la cele dinainte întinzându-mă,Luk 9:62
La semn alerg, la răsplătirea chemărei cei de sus a lui Dumnezeu întru Hristos Iisus.1Co 9:24
Deci câți desăvârșit suntem, aceasta să gândim; și dacă cevà într’alt chip gândiți, și aceasta Dumnezeu va descoperì vouă.Heb 5:14
Însă la ceea ce am ajuns, cu acelaș dreptar să viețuim, aceeaș să gândim.Rom 12:16; Rom 15:5; 1Co 1:10
Fiți împreună următori mie fraților, și vă uitați la cei ce așà umblă precum aveți pildă pre noi.Php 4:9; 2Th 3:9
Pentrucă mulți umblă, de cari de multe ori am zis vouă, iar acum și plângând zic, că sunt vrăjmașii Crucei lui Hristos;
Al cărora sfârșitul le este pierzarea, al cărora Dumnezeu este pântecele, și a căror slavă este întru rușinea lor, cari cele pământești cugetă.2Pe 2:1
Că petrecerea noastră în ceruri este; de unde și pre Mântuitorul așteptăm, pre Domnul nostru Iisus Hristos;Tit 2:13; Heb 13:14
Care va schimbà chipul trupului smereniei noastre, ca să se facă în chipul trupului slavei lui, după lucrarea puterei ce are el de a’și supune luiș toate.1Jn 3:2; 1Co 15:42