1 Kings, глава 3 1 Kings, гл 3
Solomon s-a Óncuscrit cu Faraon, Ómpăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui Faraon, şi a adus-o Ón cetatea lui David, p‚nă şi-a isprăvit de zidit casa lui, casa Domnului, şi zidul dimprejurul Ierusalimului.
Poporul nu aducea jertfe dec‚t pe Ónălţimi, căci p‚nă pe vremea aceasta nu se zidise Óncă o casă Ón Numele Domnului.
Solomon iubea pe Domnul, şi se ţinea de obiceiurile tatălui său David. Numai că aducea jertfe şi tăm‚ie pe Ónălţimi.
Œmpăratul s-a dus la Gabaon să aducă jertfe acolo, căci era cea mai Ónsemnată Ónălţime. Solomon a adus o mie de arderi de tot pe altar.
La Gabaon, Domnul S-a arătat Ón vis lui Solomon noaptea, şi Dumnezeu i-a zis: ÑCere ce vrei să-ţi dau.î Solomon a răspuns: ÑTu ai arătat o mare bunăvoinţă faţă de robul Tău David, tatăl meu, pentru că umbla Ónaintea Ta Ón credincioşie, Ón dreptate şi Ón curăţie de inimă faţă de Tine; i-ai păstrat această mare bunăvoinţă, şi i-ai dat un fiu, care stă pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi.
Acum Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să Ómpărăţească Ón locul tatălui meu David; şi eu nu sunt dec‚t un t‚năr, nu sunt Óncercat.
Robul Tău este Ón mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulţimii lui.
Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!î Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului.
Şi Dumnezeu a zis: ÑFiindcă lucrul acesta Ól ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate, voi face după cuv‚ntul tău. Œţi voi da o inimă Ónţeleaptă şi pricepută, aşa cum n-a fost nimeni Ónaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine.
Mai mult, Óţi voi da şi ce n-ai cerut: bogăţii şi slavă, aşa Ónc‚t Ón tot timpul vieţii tale nu va fi nici un Ómpărat ca tine.
Şi dacă vei umbla Ón căile Mele, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl tău, Óţi voi lungi zilele.î Solomon s-a deşteptat. Acesta a fost visul. Solomon s-a Óntors la Ierusalim, şi s-a Ónfăţişat Ónaintea chivotului legăm‚ntului Domnului. A adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire, şi a dat un ospăţ tuturor slujitorilor lui.
Atunci au venit două femei curve la Ómpărat, şi s-au Ónfăţişat Ónaintea lui.
Una din femei a zis: ÑRogu-mă, domnul meu, eu şi femeia aceasta locuiam Ón aceeaşi casă, şi am născut l‚ngă ea Ón casă.
După trei zile, femeia aceasta a născut şi ea. Locuiam Ómpreună, nici un străin nu era cu noi Ón casă, nu eram dec‚t noi am‚ndouă.
Peste noapte, fiul acestei femei a murit, pentru că se culcase peste el.
Ea s-a sculat pe la mijlocul nopţii, a luat pe fiul meu de l‚ngă mine, pe c‚nd dormea roaba ta, şi l-a culcat la s‚nul ei: iar pe fiul ei, care murise, l-a culcat la s‚nul meu.
Dimineaţa, m-am sculat să dau ţ‚ţă copilului; şi iată că era mort. M-am uitat cu luare-aminte la el dimineaţa; şi iată că nu era fiul meu, pe care-l născusem.î Cealaltă femeie a zis: ÑBa nu; fiul meu este cel viu, iar fiul tău cel mort.î Dar cea dint‚i a răspuns: ÑBa nicidecum! fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.î Aşa au vorbit ele Ónaintea Ómpăratului.
Œmpăratul a zis: ÑUna zice: ,Fiul meu este cel viu, iar fiul tău este cel mort.í Şi cealaltă zice: ,Ba nicidecum! fiul tău este cel mort, iar fiul meu este cel viu.î Apoi a adăugat: ÑAduceţi-mi o sabie.î Au adus o sabie Ónaintea Ómpăratului.
Şi Ómpăratul a zis: ÑTăiaţi Ón două copilul cel viu, şi daţi o jumătate uneia şi o jumătate celeilalte.î Atunci femeia al cărei copil era viu, a simţit că i se rupe inima pentru copil, şi a zis Ómpăratului: ÑAh! domnul meu, dă-i mai bine ei copilul cel viu, şi nu-l omorÓ!î Dar cealaltă a zis: ÑSă nu fie nici al meu nici al tău; tăiaţi-l!î Şi Ómpăratul, lu‚nd cuv‚ntul, a zis: ÑDaţi celei dint‚i copilul cel viu, şi nu-l omor‚ţi. Ea este mama lui.î Tot Israelul a auzit de hotăr‚rea pe care o rostise Ómpăratul. Şi s-au temut de Ómpărat, căci au văzut că Ónţelepciunea lui Dumnezeu era Ón el, povăţuindu-l Ón judecăţile lui.