Pe c‚nd vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi Saducheii, foarte necăjiţi că Ónvăţau pe norod, şi vesteau Ón Isus Ónvierea din morţi.

Au pus m‚inile pe ei, şi i-au aruncat Ón temniţă p‚nă a doua zi; căci se Ónserase.

Œnsă mulţi din cei ce auziseră cuv‚ntarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii.

A doua zi, mai marii norodului, bătr‚nii şi cărturarii s-au adunat Ómpreună la Ierusalim, cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi.

Au pus pe Petru şi pe Ioan Ón mijlocul lor, şi i-au Óntrebat: ÑCu ce putere, sau Ón numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?î Atunci Petru, plin de Duhul Sf‚nt, le-a zis: ÑMai mari ai norodului şi bătr‚ni ai lui Israel!

Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi suntem Óntrebaţi cum a fost vindecat, s-o ştiţi toţi, şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se Ónfăţişează Ónaintea voastră pe deplin sănătos, Ón Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a Ónviat din morţi.

El este ,piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă Ón capul unghiului.í Œn nimeni altul nu este m‚ntuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, Ón care trebuie să fim m‚ntuiţi.î C‚nd au văzut ei Óndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, Óntruc‚t ştiau că erau oameni necărturari şi de r‚nd; şi au priceput că fuseseră cu Isus.

Dar fiindcă vedeau l‚ngă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic Ómpotrivă.

Le-au poruncit doar să iasă afară din Sobor, s-au sfătuit Óntre ei, şi au zis: ÑCe vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită, pe care n-o putem tăgădui.

Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe Ón norod, să-i ameninţăm, şi să le poruncim ca de acum Óncolo să nu mai vorbească nimănui Ón Numele acesta.î Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai Ónveţe pe oameni Ón Numele lui Isus.

Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: ÑJudecaţi voi singuri dacă este drept Ónaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi dec‚t de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.î I-au ameninţat din nou, şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele Ónt‚mplate.

Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare, avea mai bine de patruzeci de ani.

După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor, şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătr‚nii.

C‚nd au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi Ómpreună către Dumnezeu, şi au zis: ÑStăp‚ne, Doamne, care ai făcut cerul, păm‚ntul, marea şi tot ce este Ón ele!

Tu ai zis prin Duhul Sf‚nt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: ,Pentru ce se Óntăr‚tă neamurile, şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşarte?

Œmpăraţii păm‚ntului s-au răsculat, şi domnitorii s-au unit Ómpotriva Domnului şi Ómpotriva Unsului Său.í Œn adevăr, Ómpotriva Robului Tău celui sf‚nt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au Ónsoţit Ón cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotăr‚se mai dinainte m‚na Ta şi sfatul Tău.

Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuv‚ntul Tău cu toată Óndrăzneala, şi Óntinde-Ţi m‚na, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sf‚nt, Isus.î După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sf‚nt, şi vesteau Cuv‚ntul lui Dumnezeu cu Óndrăzneală.

Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.

Apostolii mărturiseau cu multă putere despre Ónvierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.

Căci nu era nici unul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor v‚ndute, şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se Ómpărţea fiecăruia după cum avea nevoie.

Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, Ón tălmăcire, fiul m‚ng‚ierii, un Levit, de neam din Cipru, a v‚ndut un ogor, pe care-l avea, a adus banii, şi i-a pus la picioarele apostolilor.