Mai mult face un nume bun dec‚t untdelemnul mirositor, şi ziua morţii dec‚t ziua naşterii.

Mai bine să te duci Óntr-o casă de jale dec‚t să te duci Óntr-o casă de petrecere; căci acolo Óţi aduci aminte de sf‚rşitul oricărui om, şi cine trăieşte, Óşi pune la inimă lucrul acesta.

Mai bună este Óntristarea dec‚t r‚sul; căci prin Óntristarea feţei inima se face mai bună.

Inima Ónţelepţilor este Ón casa de jale, iar inima celor fără minte este Ón casa petrecerii.

Mai bine să asculţi mustrarea Ónţeleptului dec‚t să asculţi la c‚ntecul celor fără minte.

Căci r‚sul celor fără minte este ca p‚r‚itul spinilor sub căldare. Şi aceasta este o deşertăciune.

Averea luată prin silă Ónnebuneşte pe cel Ónţelept, şi mita strică inima.

Mai bun este sf‚rşitul unui lucru dec‚t Ónceputul lui; mai bine cel bun la suflet dec‚t cel Óng‚mfat.

Nu te grăbi să te m‚nii Ón sufletul tău, căci m‚nia locuieşte Ón s‚nul nebunilor.

Nu zice: ÑCum se face că zilele de mai Ónainte erau mai bune dec‚t acestea?î Căci nu din Ónţelepciune Óntrebi aşa.

Œnţelepciunea preţuieşte c‚t o moştenire, şi chiar mai mult pentru cei ce văd soarele.

Căci ocrotire dă şi Ónţelepciunea, ocrotire dă şi argintul; dar un folos mai mult al ştiinţei este că Ónţelepciunea ţine Ón viaţă pe cei ce o au.

Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu: cine poate să Óndrepte ce a făcut El str‚mb?

Œn ziua fericirii, fii fericit, şi Ón ziua nenorocirii, g‚ndeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.

Tot felul de lucruri am văzut Ón zilele deşertăciunii mele. Este c‚te un om fără prihană, care piere Ón neprihănirea lui, şi este c‚te un nelegiuit, care o duce mult Ón răutatea lui.

Nu fi prea neprihănit şi nu te arăta prea Ónţelept: pentru ce să te pierzi singur?

Dar nu fi nici peste măsură de rău şi nu fi fără minte: pentru ce vrei să mori Ónainte de vreme?

Bine este să ţii la aceasta, dar nici pe cealaltă să n-o laşi din m‚nă; căci cine se teme de Dumnezeu, scapă din toate acestea.

Œnţelepciunea face pe cel Ónţelept mai tare dec‚t zece viteji, care sunt Óntr-o cetate.

Fiindcă pe păm‚nt nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.

Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău!

Căci ştie inima ta de c‚te ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii.

Toate acestea le-am cercetat cu Ónţelepciune. Am zis: ÑMă voi Ónţelepţi.î Dar Ónţelepciunea a rămas departe de mine.

Cu mult mai departe dec‚t era mai Ónainte, şi ce ad‚ncă! Cine o va putea găsi?

M-am apucat şi am cercetat toate lucrurile, cu g‚nd să Ónţeleg, să ad‚ncesc, şi să caut Ónţelepciunea şi rostul lucrurilor, şi să pricep nebunia răutăţii şi rătăcirea prostiei.

Şi am găsit că mai amară dec‚t moartea este femeia, a cărei inimă este o cursă şi un laţ, şi ale cărei m‚ini sunt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.

Iată ce am găsit, zice Eclesiastul, cercet‚nd lucrurile unul c‚te unul, ca să le pătrund rostul; iată ce-mi caută şi acum sufletul, şi n-am găsit. Din o mie am găsit un om: dar o femeie n-am găsit Ón toate acestea.

Numai, iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii.