După patrusprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim Ómpreună cu Barnaba; şi am luat cu mine şi pe Tit.

M-am suit, Ón urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia, pe care o propovăduiesc eu Óntre Neamuri, Ón deosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat Ón zadar.

Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era Grec, n-a fost silit să se taie Ómprejur, din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi, ca să p‚ndească slobozenia, pe care o avem Ón Hristos Isus, cu g‚nd să ne aducă la robie; noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor nici o clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să răm‚nă cu voi.

Cei ce sunt socotiţi ca fiind ceva ñ orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la faţa oamenilor ñ aceştia, zic, ei cei cu vază nu mi-au adăugat nimic.

Ba dimpotrivă, c‚nd au văzut că mie Ómi fusese Óncredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi Ómprejur, după cum lui Petru Ói fusese Óncredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi Ómprejur, ñ căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi Ómprejur, făcuse şi din mine apostolul Neamurilor ñ şi c‚nd au cunoscut harul, care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca st‚lpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba, m‚na dreaptă de Ónsoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiaţi Ómprejur.

Ne-au spus numai să ne aducem aminte de cei săraci, şi chiar aşa am şi căutat să fac.

Dar c‚nd a venit Chifa Ón Antiohia, i-am stat Ómpotrivă Ón faţă, căci era de os‚ndit.

Œn adevăr, Ónainte de venirea unora de la Iacov, el m‚nca Ómpreună cu Neamurile; dar c‚nd au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi Ómprejur.

Œmpreună cu el au Ónceput să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că p‚nă şi Barnaba a fost prins Ón laţul făţărniciei lor.

C‚nd i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa Ón faţa tuturor: ÑDacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca Iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască Ón felul Iudeilor?î Noi suntem Iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre Neamuri.

Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa Ón Isus Hristos, am crezut şi noi Ón Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa Ón Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.

Dar dacă, Ón timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi Ón Hristos, şi noi Ónşine am fi găsiţi ca păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum!

Căci, dacă zidesc iarăşi lucrurile, pe care le-am stricat, mă arăt ca un călcător de lege.

Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu.

Am fost răstignit Ómpreună cu Hristos, şi trăiescÖ dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte Ón mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum Ón trup, o trăiesc Ón credinţa Ón Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Ónsuşi pentru mine.

Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.