M-am dezgustat de viaţă! Voi da drum slobod pl‚ngerii mele, voi vorbi Ón amărăciunea sufletului meu.

Eu zic lui Dumnezeu: ,Nu mă os‚ndi! Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine!

Œţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura m‚inilor Tale, Ón timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi?

Oare ai ochi de carne, sau vezi cum vede un om?

Zilele Tale sunt ca zilele omului, şi anii Tăi ca anii lui, ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu, c‚nd ştii bine că nu sunt vinovat, şi că nimeni nu mă poate scăpa din m‚na Ta?

M‚inile Tale m-au făcut şi m-au zidit, ele m-au Óntocmit Ón ÓntregimeÖ Şi Tu să mă nimiceşti!

Adu-Ţi aminte că Tu m-ai lucrat ca lutul; şi vrei din nou să mă prefaci Ón ţăr‚nă?

Nu m-ai muls ca laptele?

M-ai Ómbrăcat cu piele şi carne, m-ai ţesut cu oase şi vine; mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, m-ai păstrat cu suflarea prin Óngrijirile şi paza Ta.

Iată totuşi ce ascundeai Ón inima Ta, iată, ştiu acum, ce aveai de g‚nd: că, dacă păcătuiesc, să mă p‚ndeşti, şi să nu-mi ierţi fărădelegea.

Dacă sunt vinovat, vai de mine! Dacă sunt nevinovat, nu Óndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de ruşine şi cufundat Ón ticăloşia mea.

Şi dacă Óndrăznesc să-l ridic, mă urmăreşti ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat, Œmi pui Ónainte noi martori Ómpotrivă, Œţi creşte m‚nia Ómpotriva mea, şi mă năpădeşti cu o droaie de nenorociri.

Pentru ce m-ai scos din p‚ntecele mamei mele? O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut!

Aş fi ca şi cum n-aş fi fost, şi din p‚ntecele mamei mele aş fi trecut Ón morm‚nt!

Nu sunt zilele mele destul de puţine? Să mă lase dar, să plece de la mine, şi să răsuflu puţin, Ónainte de a mă duce, ca să nu mă mai Óntorc, Ón ţara Óntunericului şi a umbrei morţii, Ón ţara negurii ad‚nci, unde domneşte umbra morţii şi neor‚nduiala, şi unde lumina este ca Óntunericul!î