Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă morm‚ntul.

Sunt Ónconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.

Pune-Te singur zălog pentru mine Ónaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?

Căci le-ai Óncuiat inima Ón faţa priceperii. De aceea nici nu-i vei lăsa să biruie.

Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.

M-a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care-l scuipi Ón faţă!

Ochiul mi se Óntunecă de durere; toate mădularele mele sunt ca o umbră.

Oamenii fără prihană sunt Ónmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală Ómpotriva celui nelegiuit.

Cel fără prihană răm‚ne totuşi tare pe calea lui, cel cu m‚inile curate se Óntăreşte tot mai mult.

Dar voi toţi, Óntoarceţi-vă, veniţi iarăşi cu cuv‚ntările voastre, şi vă voi arăta că Óntre voi nici unul nu e Ónţelept.

Ce! mi s-au dus zilele, mi s-au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu at‚ta iubire Ón inima meaÖ Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, c‚nd Óntunericul a şi venit!

C‚nd Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, c‚nd Ón Óntuneric Ómi voi Ónălţa culcuşul; c‚nd strig gropii: ,Tu eşti tatăl meu!í Şi viermilor: ,Voi sunteţi mama şi sora mea!í Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?

Ea se va pogorÓ cu mine la porţile locuinţei morţilor, c‚nd vom merge Ómpreună. să ne odihnim Ón ţăr‚nă.î