Elifaz din Teman a luat cuv‚ntul şi a zis: ÑDacă vom Óndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?

De multe ori tu ai Ónvăţat pe alţii, şi ai Óntărit m‚inile slăbite.

Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau, şi ai Óntărit genunchii care se Óndoiau.

Şi acum, c‚nd este vorba de tine, eşti slab! Acum, c‚nd eşti atins tu, te tulburi! Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău?

Nădejdea ta, nu-i neprihănirea ta?

Adu-ţi aminte, te rog: care nevinovat a pierit? Care oameni neprihăniţi au fost nimiciţi?

După c‚te am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea şi seamănă nelegiuirea Ói seceră roadele!

Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciţi de v‚ntul m‚niei Lui.

Mugetul leilor Óncetează, dinţii puilor de lei sunt zdrobiţi!

Leul bătr‚n piere din lipsă de pradă, şi puii leoaicei se risipesc.

Un cuv‚nt s-a furişat p‚nă la mine, şi urechea mea i-a prins sunetele uşoare.

Œn clipa c‚nd vedeniile de noapte frăm‚ntă g‚ndul, c‚nd oamenii sunt cufundaţi Óntr-un somn ad‚nc, m-a apucat groaza şi spaima, şi toate oasele mi-au tremurat.

Un duh a trecut pe l‚ngă mineÖ Tot părul mi s-a zb‚rlit ca ariciulÖ Un chip cu o Ónfăţişare necunoscută era Ónaintea ochilor mei. Şi am auzit un glas care şoptea Óncetişor: ÑFi-va omul fără vină Ónaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat Ónaintea Celui ce l-a făcut?

Dacă n-are Óncredere Dumnezeu nici Ón slujitorii Săi, dacă găseşte El greşeli chiar la Óngerii Săi, cu c‚t mai mult la cei ce locuiesc Ón case de lut, care Óşi trag ob‚rşia din ţăr‚nă, şi pot fi zdrobiţi ca un vierme!

De dimineaţă p‚nă seara sunt zdrobiţi, pier pentru totdeauna, şi nimeni nu ţine seama de ei.

Li se taie firul vieţii: mor, şi tot n-au căpătat Ónţelepciunea!