Soarta omului pe păm‚nt este ca a unui ostaş, şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.

Cum suspină robul după umbră, cum Óşi aşteaptă muncitorul plata, aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sunt nopţi de suferinţă.

Mă culc, şi zic: ,C‚nd mă voi scula? C‚nd se va sf‚rşi noaptea?í Şi mă satur de frăm‚ntări p‚nă Ón revărsatul zorilor.

Trupul mi se acoperă cu viermi şi cu o coajă păm‚ntoasă, pielea-mi crapă şi se desface.

Zilele mele zboară mai iuţi dec‚t suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nici o nădejde!

Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.

Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.

Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se pogoară Ón Locuinţa morţilor!

Nu se va mai Óntoarce Ón casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul Ón care locuia.

De aceea nu-mi voi ţine gura, ci voi vorbi Ón neliniştea inimii mele, mă voi t‚ngui Ón amărăciunea sufletului meu.

Oare o mare sunt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă Ón jurul meu?

C‚nd zic: ,Patul mă va uşura, culcuşul Ómi va alina durerileí, atunci mă Ónspăim‚nţi prin visuri, mă Óngrozeşti prin vedenii.

Ah! aş vrea mai bine g‚tuirea, mai bine moartea dec‚t aceste oase!

Le dispreţuiesc!Ö nu voi trăi Ón veciÖ Lasă-mă, căci doar o suflare mi-i viaţa!

Ce este omul, ca să-Ţi pese at‚t de mult de el, ca să iei seama la el, să-l cercetezi Ón toate dimineţile, şi să-l Óncerci Ón toate clipele?

C‚nd vei Ónceta odată să mă priveşti? C‚nd Ómi vei da răgaz să-mi Ónghit scuipatul?

Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentru ce m-ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine Ónsumi?

Pentru ce nu-mi ierţi păcatul, şi pentru ce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi Ón ţăr‚nă, şi c‚nd mă vei căuta, nu voi mai fi!î