Vai! cum s-a Ónnegrit aurul, şi cum s-a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele sf‚ntului Locaş pe la toate colţurile uliţelor!

Cum sunt priviţi acum fiii Sionului, cei aleşi şi preţuiţi ca aurul curat altă dată, cum sunt priviţi acum, vai! Ca nişte vase de păm‚nt, şi ca o lucrare făcută de m‚inile olarului!

Chiar şi şacalii Óşi apleacă ţ‚ţa, şi dau să sugă puilor lor; dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struţii din pustie.

Limba sugătorului i se lipeşte de cerul gurii, uscată de sete; copiii cer p‚ine, dar nimeni nu le-o dă.

Cei ce se hrăneau cu bucate alese, leşină pe uliţe. Cei ce fuseseră crescuţi Ón purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi!

Căci vina fiicei poporului meu este mai mare dec‚t păcatul Sodomei, care a fost nimicită Óntr-o clipă, fără să fi pus cineva m‚na pe ea.

Voievozii ei erau mai strălucitori dec‚t zăpada, mai albi dec‚t laptele; trupul le era mai roşu dec‚t mărgeanul; faţa le era ca safirul.

Dar acum Ónfăţişarea le este mai negricioasă dec‚t funinginea; aşa că nu mai sunt cunoscuţi pe uliţe, pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul.

Cei ce pier ucişi de sabie sunt mai fericiţi dec‚t cei ce pier de foame, care cad sleiţi de puteri, din lipsa roadelor c‚mpului!

Femeile, cu toată mila lor, Óşi fierb copiii, care le slujesc ca hrană, Ón mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.

Domnul Şi-a sleit urgia, Şi-a vărsat m‚nia aprinsă; a aprins Ón Sion un foc, care-i mistuie temeliile.

Œmpăraţii păm‚ntului n-ar fi crezut şi nici unul din locuitorii lumii n-ar fi crezut că potrivnicul, care-l Ómpresura, are să intre pe porţile Ierusalimului.

Iată roada păcatelor proorocilor săi, a nelegiuirilor preoţilor săi, care au vărsat Ón mijlocul lui s‚ngele celor neprihăniţi!

Rătăceau ca orbii pe uliţe, m‚njiţi de s‚nge, aşa că nimeni nu putea să se atingă de hainele lor.

ÑDepărtaţi-vă, necuraţilor!î li se striga, Ñla o parte, la o parte, nu vă atingeţi de noi!î C‚nd fugeau pribegind Óncoace şi Óncolo, printre neamuri, se spunea: ÑSă nu mai locuiască aici!î Œn m‚nia Lui Domnul i-a Ómprăştiat şi nu-Şi mai Óndreaptă privirile spre ei! Vrăjmaşul n-a căutat la faţa preoţilor, nici n-a avut milă de cei bătr‚ni.

Şi acolo ni se sf‚rşeau ochii, şi aşteptam zadarnic ajutor! Privirile ni se Óndreptau cu nădejde spre un neam, care totuşi nu ne-a izbăvit.

Ne p‚ndeau paşii, ca să ne Ómpiedice să mergem pe uliţele noastre; ni se apropia sf‚rşitul, ni se Ómpliniseră zileleÖ Da, ne venise sf‚rşitul!

Prigonitorii noştri erau mai iuţi dec‚t vulturii cerului. Ne-au fugărit pe munţi, şi ne-au p‚ndit Ón pustie.

Suflarea vieţii noastre, unsul Domnului, a fost prins Ón gropile lor, el, despre care ziceam: ÑVom trăi sub umbra lui printre neamuri.î ÑBucură-te şi saltă de bucurie, fiica Edomului, care locuieşte Ón ţara Uţ! Dar şi la tine va trece potirul, şi tu te vei Ómbăta, şi te vei dezgoli!

Fiica Sionului, nelegiuirea Óţi este ispăşită: El nu te va mai trimite Ón robie. Dar ţie, fiica Edomului, Óţi va pedepsi nelegiuirea; şi Óţi va da pe faţă păcatele.î