(O cÓntare a lui David. O rugăciune făcută cÓnd era Ón peşteră.) Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog către Domnul.

Œmi vărs necazul Ónaintea Lui, şi-mi povestesc strÓmtorarea Ónaintea Lui.

CÓnd Ómi este mÓhnit duhul Ón mine, Tu Ómi cunoşti cărarea. Pe drumul pe care umblu, mi-au Óntins o cursă.

Aruncă-Ţi ochii la dreapta, şi priveşte! Nimeni nu mă mai cunoaşte, orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu -i pasă de sufletul meu.

Doamne, către Tine strig, şi zic: ,,Tu eşti scăparea mea, partea mea de moştenire pe pămÓntul celor vii.`` Ia aminte la strigătele mele, căci sÓnt nenorocit de tot. Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, căci sÓnt mai tari decÓt mine.

Scoate-mi sufletul din temniţă, ca să laud Numele Tău! Cei neprihăniţi vor veni să mă Ónconjoare, cÓnd Ómi vei face bine.