(Un psalm al lui David.) BinecuvÓntat să fie Domnul, StÓnca mea, care-mi deprinde mÓnile la luptă, degetele la bătălie, Binefăcătorul meu şi Cetăţuia mea, Turnul meu de scăpare şi Izbăvitorul meu, Scutul meu de adăpost, care-mi supune pe poporul meu!

Doamne, ce este omul, ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului ca să iei seama la el?

Omul este ca o suflare, zilele lui sÓnt ca umbra care trece.

Pleacă cerurile, Doamne, şi pogoară-Te! Atinge munţii, ca să fumege!

Fulgeră, şi risipeşte pe vrăjmaşii mei! Aruncă-Ţi săgeţile, şi pune -i pe fugă!

Œntinde-Ţi mÓnile de sus, izbăveşte-mă şi scapă-mă din apele cele mari, din mÓna fiilor celui străin, a căror gură spune neadevăruri, şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă.

Dumnezeule, Œţi voi cÓnta o cÓntare nouă, Te voi lăuda cu alăuta cu zece coarde.

Tu, care dai Ómpăraţilor biruinţa, care ai scăpat de sabie ucigaşă pe robul Tău David, izbăveşte-mă şi scapă-mă din mÓna fiilor celui străin, a căror gură spune neadevăruri, şi a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!...

Fiii noştri sÓnt ca nişte odrasle, cari cresc Ón tinereţa lor; fetele noastre ca nişte stÓlpi săpaţi frumos, cari fac podoaba caselor Ómpărăteşti.

GrÓnarele noastre sÓnt pline, şi gem de tot felul de merinde; turmele ni se Ónmulţesc cu miile, cu zecile de mii, Ón cÓmpiile noastre: viţelele noastre sÓnt prăsitoare; nu -i nicio pagubă, nicio robie, nici un ţipăt Ón uliţele noastre!

Ferice de poporul care stă astfel! Ferice de poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul!