(Către mai marele cÓntăreţilor. Un psalm al lui David.) Doamne, Ón Tine mă Óncred: să nu fiu dat de ruşine niciodată. Izbăveşte-mă, Ón dreptatea Ta!

Pleacă-Ţi urechea spre mine, grăbeşte de-mi ajută! Fii pentru mine o stÓncă ocrotitoare, o cetăţuie unde să-mi găsesc scăparea!

Căci Tu eşti StÓnca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi.

Scoate-mă din laţul, pe care mi l-au Óntins vrăjmaşii. Căci Tu eşti Ocrotitorul meu!

خn mÓnile Tale Ómi Óncredinţez duhul: Tu mă vei izbăvi, Doamne, Dumnezeule adevărate!

Eu urăsc pe ceice se lipesc de idoli deşerţi, şi mă Óncred Ón Domnul.

Fă-mă să mă veselesc şi să mă bucur de Óndurarea Ta, căci vezi ticăloşia mea, ştii neliniştea sufletului meu, şi nu mă vei da Ón mÓnile vrăjmaşului, ci Ómi vei pune picioarele la loc larg.

Ai milă de mine, Doamne, căci sÓnt Ón strÓmtorare: faţa, sufletul, şi trupul mi s'au topit de Óntristare; mi se sfÓrşeşte viaţa Ón durere, şi anii Ón suspinuri. Mi s'au sleit puterile din pricina fărădelegii mele, şi-mi putrezesc oasele!

Din pricina protivnicilor mei, am ajuns de ocară, de mare ocară pentru vecinii mei, şi de groază pentru prietenii mei; ceice mă văd pe uliţă, fug de mine.

SÓnt uitat de inimi ca un mort, am ajuns ca un vas sfărÓmat.

Aud vorbele rele ale multora, văd spaima care domneşte Ómprejur, cÓnd se sfătuiesc ei Ómpreună Ómpotriva mea, şi uneltesc să-mi ia viaţa.

Dar eu mă Óncred Ón Tine, Doamne, şi zic: ,,Tu eşti Dumnezeul meu!`` Soarta mea este Ón mÓna Ta; scapă-mă de vrăjmaşii şi de prigonitorii mei!

Fă să lumineze Faţa Ta peste robul Tău, scapă-mă, prin Óndurarea Ta!

Doamne, să nu rămÓn de ruşine cÓnd Te chem. Ci să rămÓnă de ruşine cei răi, şi ei să se pogoare muţi Ón locuinţa morţilor!

Să amuţească buzele mincinoase, cari vorbesc cu Óndrăzneală, cu trufie şi dispreţ Ómpotriva celui neprihănit!

O, cÓt de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, şi pe care o arăţi celor ce se Óncred Ón Tine, Ón faţa fiilor oamenilor!

Tu Ói ascunzi, la adăpostul Feţei Tale, de cei ce -i prigonesc, Ói ocroteşti Ón cortul Tău de limbile-cari -i clevetesc.

BinecuvÓntat să fie Domnul, căci Şi -a arătat Ón chip minunat Óndurarea faţă de mine: parc'aş fi fost Óntr'o cetate Óntărită.

خn pornirea mea nechibzuită, ziceam: ,,SÓnt izgonit dinaintea Ta!`` Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele, cÓnd am strigat spre Tine.

Iubiţi dar pe Domnul, toţi cei iubiţi de El. Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi, şi pedepseşte aspru pe cei mÓndri.

Fiţi tari, şi Ómbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi Ón Domnul!