(Către mai marele cÓntăreţilor: Către Iedutun. Un psalm al lui David.) Ziceam: ,,Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; Ómi voi pune frÓu gurii, cÓt va sta cel rău Ónaintea mea.`` Am stat mut, Ón tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; şi totuş durerea mea nu era mai puţin mare.

خmi ardea inima Ón mine, un foc lăuntric mă mistuia; şi atunci mi -a venit cuvÓntul pe limbă, şi am zis: ,,Doamne, spune-mi care este sfÓrşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cÓt de trecător sÓnt.`` Iată că zilele mele sÓnt cÓt un lat de mÓnă, şi viaţa mea este ca o nimica Ónaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricÓt de bine s'ar ţinea. - Da, omul umblă ca o umbră, se frămÓntă degeaba, strÓnge la comori, şi nu ştie cine le va lua.

Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? خn Tine Ómi este nădejdea Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!

Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.

Abate-Ţi loviturile dela mine! خmi iese sufletul supt loviturile mÓnii Tale.

Tu pedepseşti pe om, şi -l loveşti pentru fărădelegea lui: Ói prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare.

Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea Ón faţa lacrămilor mele! Căci sÓnt un străin Ónaintea Ta, un pribeag, ca toţi părinţii mei.

Abate-Ţi privirea dela mine, şi lasă-mă să răsuflu, pÓnă nu mă duc şi să nu mai fiu!