(Către mai marele cÓntăreţilor. CÓntarea fiilor lui Core.) Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!

Sufletul meu Ónsetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; cÓnd mă voi duce şi mă voi arăta Ónaintea lui Dumnezeu?

Cu lacrămi mă hrănesc zi şi noapte, cÓnd mi se zice fără Óncetare: ,,Unde este Dumnezeul tău?`` Mi-aduc aminte, şi-mi vărs tot focul inimii Ón mine, cÓnd mă gÓndesc cum mergeam Ónconjurat de mulţime, şi cum Ónaintam Ón fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, Ón mijlocul strigătelor de bucurie şi mulţămire ale unei mulţimi Ón sărbătoare.

Pentruce te mÓhneşti, suflete, şi gemi Ónlăuntrul meu? Nădăjduieşte Ón Dumnezeu, căci iarăş خl voi lăuda; El este mÓntuirea mea şi Dumnezeul meu.

خmi este mÓhnit sufletul Ón mine, Dumnezeule; de aceea la Tine mă gÓndesc, din ţara Iordanului, din Hermon, şi din muntele Miţear.

Un val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor Tale; toate talazurile şi valurile Tale trec peste mine.

Ziua, Domnul Ómi dădea Óndurarea Lui, iar noaptea, cÓntam laudele Lui, şi Ónălţam o rugăciune Dumnezeului vieţii mele.

De aceea, zic lui Dumnezu, StÓnca mea: ,,Pentruce mă uiţi? Pentruce trebuie să umblu plin de Óntristare, supt apăsarea vrăjmaşului?`` Parcă mi se sfărÓmă oasele cu sabia cÓnd mă batjocoresc vrăjmaşii mei, şi-mi zic neÓncetat: ,,Unde este Dumnezeul tău?`` Pentruce te mÓhneşti, suflete, şi gemi Ónlăuntrul meu? Nădăjduieşte Ón Dumnezeu, căci iarăşi خl voi lăuda; El este mÓntuirea mea şi Dumnezeul meu.