(Către mai marele cÓntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.) Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii: mici şi mari, bogaţi şi săraci!

Gura mea va vorbi cuvinte Ónţelepte, şi inima mea are gÓnduri pline de judecată.

Eu Ómi plec urechea la pildele care Ómi sÓnt Ónsuflate, Ómi Óncep cÓntarea Ón sunetul arfei.

Pentru ce să mă tem Ón zilele nenorocirii, cÓnd mă Ónconjoară nelegiuirea protivnicilor mei?

Ei se Óncred Ón avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.

Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.

Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.

Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormÓntul.

Da, Ól vor vedea: căci Ónţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor.

Ei Óşi Ónchipuiesc că vecinice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac Ón veac, ei, cari dau numele lor la ţări Óntregi.

Dar omul pus Ón cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele cari se taie.

Iată ce soartă au ei, cei plini de atÓta Óncredere, precum şi cei ce Ói urmează, cărora le plac cuvintele lor. - SÓnt duşi ca o turmă Ón locuinţa morţilor, Ói paşte moartea, şi Ón curÓnd oamenii fără prihană Ói calcă Ón picioare: li se duce frumuseţa, şi locuinţa morţilor le este locaşul.

Dar mie Dumnezeu Ómi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua supt ocrotirea Lui. - Nu te teme cÓnd se Ómbogăţeşte cineva, şi cÓnd i se Ónmulţesc vistieriile casei; căci nu ia nimic cu el cÓnd moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.

Să se tot creadă omul fericit Ón viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe cari şi le face, căci tot Ón locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată.

Omul pus Ón cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe cari le tai.