(Către mai marele cÓntăreţilor. ,,Nu nimici``. O cÓntare de laudă a lui David.) Oare, tăcÓnd, faceţi voi dreptate? Oare aşa judecaţi voi fără părtinire, fiii oamenilor?

Dimpotrivă! Ón inimă, săvÓrşiţi nelegiuiri; Ón ţară, puneţi Ón cumpănă silnicia mÓnilor voastre.

Cei răi sÓnt stricaţi Óncă din pÓntecele mamei lor, mincinoşii se rătăcesc odată cu ieşirea din pÓntecele mamei lor.

Au o otravă ca otrava unui şarpe, ca otrava unei aspide surzi, care Óşi astupă urechea, care n'aude glasul vrăjitorilor, glasul fermecătorului celui mai iscusit.

Dumnezeule, zdrobeşte-le dinţii din gură! Smulge, Doamne, măselele acestor pui de lei!

Să se risipească Óntocmai ca nişte ape cari se scurg! Săgeţile, pe cari le-aruncă ei, să fie nişte săgeţi tocite!

Să piară, ca un melc, care se topeşte umblÓnd; să nu vadă soarele, ca stÓrpitura unei femei!

Œnainte ca oalele voastre să simtă focul de spin verde sau uscat, Ól va lua vÓrtejul.

Cel fără prihană se va bucura la vederea răzbunării; Óşi va scălda picioarele Ón sÓngele celor răi.

Şi atunci oamenii vor zice: ,,Da, este o răsplată pentru cel fără prihană! Da, este un Dumnezeu care judecă pe pămÓnt!``