(Către mai marele cÓntăreţilor. De cÓntat pe Ghitit. Un psalm al fiilor lui Core.) CÓt de plăcute sÓnt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor!

Sufletul meu suspină şi tÓnjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!

PÓnă şi pasărea Óşi găseşte o casă acolo, şi rÓndunica un cuib unde Óşi pune puii... Ah! altarele Tale, Doamne al oştirilor, Œmpăratul meu şi Dumnezeul meu!

Ferice de ceice locuiesc Ón Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. - Ferice de ceice-şi pun tăria Ón Tine, Ón a căror inimă locuieşte Óncrederea.

CÓnd străbat aceştia Valea PlÓngerii, o prefac Óntr'un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acopere cu binecuvÓntări.

Ei merg din putere Ón putere, şi se Ónfăţişează Ónaintea lui Dumnezeu Ón Sion.

Doamne, Dumnezeul oştirilor, ascultă rugăciunea mea! Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov! -(Oprire).

Tu, care eşti scutul nostru, vezi, Dumnezeule, şi priveşte faţa unsului Tău!

Căci mai mult face o zi Ón curţile Tale de cÓt o mie Ón altă parte; eu vreau mai bine să stau Ón pragul Casei Dumnezeului meu, decÓt să locuiesc Ón corturile răutăţii!

Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă Óndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.

Doamne al oştirilor, ferice de omul care se Óncrede Ón Tine!