(O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu.) Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam Ón neam.

Œnainte ca să se fi născut munţii, şi Ónainte ca să se fi făcut pămÓntul şi lumea, din vecinicie Ón vecinicie, Tu eşti Dumnezeu!

Tu Óntorci pe oameni Ón ţărÓnă, şi zici: ,,Œntoarceţi-vă fiii oamenilor!`` Căci Ónaintea Ta, o mie de ani sÓnt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.

Œi mături, ca un vis: dimineaţa, sÓnt ca iarba, care Óncolţeşte iarăş: Ónfloreşte dimineaţa, şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.

Noi sÓntem mistuiţi de mÓnia Ta, şi Óngroziţi de urgia Ta.

Tu pui Ónaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.

Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.

Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mÓndreşte omul Ón timpul lor nu este decÓt trudă şi durere, căci trece iute, şi noi sburăm.

Dar cine ia seama la tăria mÓniei Tale, şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?

Œnvaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă Ónţeleaptă!

Œntoarce-te, Doamne! PÓnă cÓnd zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!

Satură-ne Ón fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.

Œnveseleşte-ne tot atÓtea zile cÓte ne-ai smerit, tot atÓţia ani cÓt am văzut nenorocirea!

Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta, şi slava Ta fiilor lor!

Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi Óntăreşte lucrarea mÓnilor noastre, da, Óntăreşte lucrarea mÓnilor noastre!