Book of Zephaniah, глава 3 Zephaniah, гл 3
ÑVai de cetatea Óndărătnică şi spurcată, vai de cetatea plină de asuprire!
Ea n-ascultă de nici un glas, nu ţine seama de mustrare, nu se Óncrede Ón Domnul, nu se apropie de Dumnezeul său.
Căpeteniile ei Ón mijlocul ei sunt nişte lei care răcnesc; judecătorii ei sunt nişte lupi de seară care nu mai lasă nici un os p‚nă dimineaţa.
Proorocii ei sunt uşuratici şi Ónşelători; preoţii ei p‚ngăresc lucrurile sfinte, calcă Legea.
Domnul este fără prihană Ón mijlocul ei. El nu face nici o nelegiuire; Ón fiecare dimineaţă El Œşi scoate la lumină judecăţile, fără să Ónceteze vreodată; dar cine este nelegiuit nu ştie de ruşine!
Am nimicit neamuri, le-am dăr‚mat turnurile, le-am pustiit uliţele şi nu mai trece nimeni pe ele! Cetăţile lor sunt pustiite, nu mai au nici un om Ón ele, şi nimeni nu mai locuieşte Ón ele!
Ziceam: ,Dacă ai voi măcar să te temi de Mine, şi să ţii seama de mustrare! Nu ţi-ar fi nimicită locuinţa, şi n-ar veni peste tine toate pedepsele cu care te-am ameninţat.í Dar ei s-au grăbit să-şi strice toate faptele.
ÑDe aceea aşteptaţi numai, zice Domnul, p‚nă Ón ziua c‚nd Mă voi scula la pradă: căci am hotăr‚t să str‚ng neamurile, să adun Ómpărăţiile, ca să-Mi vărs urgia peste ele, toată aprinderea m‚niei Mele; căci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Mele.î ÑAtunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească Óntr-un g‚nd.
Dincolo de r‚urile Etiopiei, Œmi vor aduce daruri de m‚ncare Ónchinătorii mei, obştea Mea cea risipită.
Œn ziua aceea, nu vei mai avea nevoie să roşeşti de toate faptele tale prin care ai păcătuit Ómpotriva Mea; căci atunci voi scoate din mijlocul tău pe cei trufaşi, şi nu te vei mai Óng‚mfa pe muntele Meu cel sf‚nt!
Voi lăsa Ón mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va Óncrede Ón Numele Domnului.
Rămăşiţele lui Israel nu vor mai săv‚rşi nelegiuire, nu vor mai spune minciuni, şi nici Ón gura lor nu se va mai găsi o limbă Ónşelătoare. Ci vor paşte, şi se vor odihni, şi nimeni nu-i va tulbura.
Strigă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului!
Domnul a abătut de la tine pedepsele tale, a Óndepărtat pe vrăjmaşul tău; Domnul, Œmpăratul lui Israel, este Ón mijlocul tău; nu trebuie să te mai temi de nici o nenorocire!
Œn ziua aceea, se va zice Ierusalimului: ÑNu te teme de nimic! Sioane, să nu-ţi slăbească m‚inile!
Domnul Dumnezeul tău este Ón mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea Ón dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine.
ÑVoi str‚nge pe cei Óntristaţi, care sunt departe de adunarea sf‚ntă, pe cei ieşiţi din s‚nul tău, asupra cărora acum apasă ocara.
Iată, Ón vremea aceea, voi lucra Ómpotriva tuturor asupritorilor tăi; voi izbăvi pe cei şchiopi şi voi str‚nge pe cei ce au fost izgoniţi, şi Ói voi face o pricină de laudă şi de slavă Ón toate ţările unde sunt de ocară acum.
Œn vremea aceea, vă voi aduce Ónapoi; Ón vremea aceea, vă voi str‚nge; căci vă voi face o pricină de slavă şi de laudă Óntre toate popoarele păm‚ntului, c‚nd voi aduce Ónapoi pe prinşii voştri de război sub ochii voştri, zice Domnul.í