1 Kings, глава 16 1 Kings, гл 16
Cuv‚ntul Domnului a vorbit astfel lui Iehu, fiul lui Hanani, Ómpotriva lui Baeşa: ÑEu te-am ridicat din ţăr‚nă, şi te-am pus mai mare peste poporul Meu Israel; dar pentru că ai umblat pe calea lui Ieroboam, şi ai făcut pe poporul Meu Israel să păcătuiască, pentru ca să Mă m‚nii prin păcatele lor, iată că voi mătura pe Baeşa şi casa lui, şi casa ta o voi face ca şi casa lui Ieroboam, fiul lui Nebat.
Cine va muri Ón cetate din casa lui Baeşa, va fi m‚ncat de c‚ini, şi cine va muri pe c‚mp dintr-ai lui, va fi m‚ncat de păsările cerului.î Celelalte fapte ale lui Baeşa, ce a făcut el, şi isprăvile lui, nu sunt scrise oare Ón cartea Cronicilor Ómpăraţilor lui Israel?
Baeşa a adormit cu părinţii săi, şi a fost Óngropat la Tirţa. Şi Ón locul lui a domnit fiul său Ela.
Cuv‚ntul Domnului vorbise prin proorocul Iehu, fiul lui Hanani, Ómpotriva lui Baeşa, şi Ómpotriva casei lui, pe deoparte pentru tot răul pe care-l făcuse sub ochii Domnului, m‚niindu-L prin lucrul m‚inilor lui şi ajung‚nd ca şi casa lui Ieroboam, iar pe de alta pentru că lovise casa lui Ieroboam.
Œn al douăzeci şi şaselea an al lui Asa, Ómpăratul lui Iuda, a Ónceput să domnească Ela, fiul lui Baeşa. El a domnit peste Israel la Tirţa. A domnit doi ani.
Slujitorul său Zimri, care era mai mare peste jumătate din carele lui, a uneltit Ómpotriva lui. Ela era la Tirţa, chefuind şi Ómbăt‚ndu-se Ón casa lui Arţa, căpetenia casei Ómpăratului la Tirţa.
Zimri a intrat, l-a lovit şi l-a ucis, Ón al douăzeci şi şaptelea an al lui Asa, Ómpăratul lui Iuda. Şi a domnit el Ón locul lui.
C‚nd s-a făcut Ómpărat şi a şezut pe scaunul lui de domnie, a omor‚t toată casa lui Baeşa, n-a lăsat să scape nimeni din ai lui: nici rudă nici prieten.
Zimri a nimicit toată casa lui Baeşa, după cuv‚ntul pe care-l spusese Domnul Ómpotriva lui Baeşa prin proorocul Iehu, din pricina tuturor păcatelor pe care le săv‚rşise Baeşa şi fiul său Ela, şi Ón care t‚r‚seră şi pe Israel, m‚niind prin idolii lor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.
Celelalte fapte ale lui Ela, şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare Ón cartea Cronicilor Ómpăraţilor lui Israel?
Œn al douăzeci şi şaptelea an al lui Asa, Ómpăratul lui Iuda, Zimri a domnit şapte zile la Tirţa. Poporul tăbăra Ómpotriva Ghibetonului care era al Filistenilor.
Şi poporul a auzit Ón tabără vestea aceasta: ÑZimri a uneltit, şi chiar a ucis pe Ómpărat!î Şi Ón ziua aceea, tot Israelul a pus Ón tabără ca Ómpărat al lui Israel pe Omri, căpetenia oştirii.
Omri, şi tot Israelul cu el, au pornit din Ghibeton, şi au Ómpresurat Tirţa.
Zimri, văz‚nd că cetatea este luată, a intrat Ón cetăţuia casei Ómpăratului, şi a dat foc casei Ómpăratului peste el. Astfel a murit el, din pricina păcatelor pe care le săv‚rşise, făc‚nd ce este rău Ónaintea Domnului, umbl‚nd pe calea lui Ieroboam, săv‚rşind păcatele pe care le făcuse Ieroboam, şi făc‚nd şi pe Israel să păcătuiască.
Celelalte fapte ale lui Zimri, şi uneltirea pe care a făcut-o el nu sunt scrise oare Ón cartea Cronicilor Ómpăraţilor lui Israel?
Atunci poporul lui Israel s-a dezbinat Ón două părţi; jumătate din popor voia să facă Ómpărat pe Tibni, fiul lui Ghinat, şi jumătate era pentru Omri.
Cei ce urmau pe Omri au biruit pe cei ce urmau pe Tibni, fiul lui Ghinat. Tibni a murit, şi Omri a domnit.
Œn al treizeci şi unulea an al lui Asa, Ómpăratul lui Iuda, a Ónceput să domnească peste Israel Omri. A domnit doisprezece ani. După ce a domnit şase ani la Tirţa, a cumpărat de la Şemer muntele Samariei, cu doi talanţi de argint; a Óntărit muntele, şi a pus cetăţii pe care a zidit-o, numele Samaria, după numele lui Şemer, domnul muntelui.
Omri a făcut ce este rău Ónaintea Domnului, şi a lucrat mai rău dec‚t toţi cei ce fuseseră Ónaintea lui.
A umblat Ón toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi s-a dedat la păcatele Ón care t‚r‚se Ieroboam pe Israel, m‚niind prin idolii lor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.
Celelalte fapte ale lui Omri, ce a făcut el, şi isprăvile lui, nu sunt scrise oare Ón cartea Cronicilor Ómpăraţilor lui Israel?
Omri a adormit cu părinţii săi, şi a fost Óngropat la Samaria. Şi Ón locul lui a domnit fiul său Ahab.
Ahab, fiul lui Omri, a Ónceput să domnească peste Israel, Ón al treizeci şi optulea an al lui Asa, Ómpăratul lui Iuda. Ahab, fiul lui Omri, a domnit douăzeci şi doi de ani peste Israel la Samaria.
Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău Ónaintea Domnului, mai mult dec‚t toţi cei ce fuseseră Ónaintea lui.
Şi, ca şi cum ar fi fost puţin lucru pentru el să se dedea la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a mai luat de nevastă şi pe Izabela, fata lui Etbaal, Ómpăratul Sidoniţilor, şi a slujit lui Baal şi s-a Ónchinat Ónaintea lui.
A ridicat un altar lui Baal Ón templul lui Baal pe care l-a zidit la Samaria, şi a făcut un idol Astarteei. Ahab a făcut mai multe rele dec‚t toţi Ómpăraţii lui Israel care fuseseră Ónaintea lui, ca să m‚nie pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
Pe vremea lui, Hiel din Betel a zidit iarăşi Ierihonul; i-a pus temeliile cu preţul lui Abiram, Ónt‚iul lui născut, şi i-a pus porţile cu preţul lui Segub, cel mai t‚năr fiu al lui, după cuv‚ntul pe care-l spusese Domnul prin Iosua, fiul lui Nun.