După ce s-a hotăr‚t să plecăm cu corabia Ón Italia, pe Pavel şi pe alţi c‚ţiva Óntemniţaţi i-au dat pe m‚na unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu.

Ne-am suit Óntr-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic.

A doua zi, am ajuns la Sidon; şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi, şi să fie Óngrijit de ei.

După ce am plecat de acolo, am plutit pe l‚ngă Cipru, pentru că v‚nturile erau potrivnice.

După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira Ón Licia.

Acolo sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea Ón Italia, şi ne-a suit Ón ea.

Timp de mai multe zile, am mers Óncet cu corabia, şi nu fără greutate am atins Ónălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat v‚ntul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona.

De abia am mers cu corabia pe marginea insulei, şi am ajuns la un loc numit ÑLimanuri buneî, de care era aproape cetatea Lasea.

Trecuse destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi vremea Ñpostuluiî. De aceea Pavel a Ónştiinţat pe ceilalţi, şi le-a zis: ÑOamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru Óncărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.

Sutaşul a ascultat mai mult de c‚rmaci şi de stăp‚nul corabiei dec‚t de vorbele lui Pavel.

Şi fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să Óncerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.

Œncepuse să sufle un v‚nt uşor de miazăzi; şi, ca unii care se credeau stăp‚ni pe ţintă, au ridicat ancorele, şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei.

Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un v‚nt furtunos, numit Eurachilon.

Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta Ómpotriva v‚ntului, şi ne-am lăsat duşi Ón voia lui.

Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem m‚na pe luntre.

După ce au ridicat-o Ón sus, au Óntrebuinţat mijloace de ajutor, au Óncins corabia cu fr‚nghii; şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat p‚nzele Ón jos. Astfel s-au lăsat m‚naţi de v‚nt.

Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au Ónceput să arunce Ón mare Óncărcătura din corabie, şi a treia zi, noi, cu m‚inile noastre, am lepădat uneltele corabiei.

Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică Ónc‚t la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.

Oamenii nu m‚ncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s-a sculat Ón mijlocul lor, şi a zis: ÑOamenilor, trebuia să mă ascultaţi, şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă.

Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună; pentru că nici unul din voi nu va pieri; şi nu va fi altă pierdere dec‚t a corabiei.

Un Ónger al Dumnezeului, al căruia sunt eu, şi căruia Œi slujesc, mi s-a arătat azi noapte, şi mi-a zis: ,Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai Ónaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia Ómpreună cu tine.î De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am Óncredere Ón Dumnezeu că se va Ónt‚mpla aşa cum mi s-a spus.

Dar trebuie să dăm peste un ostrov.î Œn noaptea a patrusprezecea, pe c‚nd eram Ómpinşi Óncoace şi Óncolo cu corabia pe marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de păm‚nt.

Au măsurat ad‚ncimea apei, şi au găsit douăzeci de st‚njeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou, şi au găsit cincisprezece st‚njeni.

De teamă să nu se lovească de st‚nci, au aruncat patru ancore Ónspre c‚rma corabiei, şi doreau să se facă ziuă.

Dar deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie, şi slobozeau luntrea Ón mare, sub cuv‚nt că ar vrea să arunce ancorele Ónspre partea dinainte a corabiei, Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: ÑDacă oamenii aceştia nu vor răm‚ne Ón corabie, nu puteţi fi scăpaţi.î Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrii, şi au lăsat-o să cadă jos.

Œnainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să măn‚nce, şi a zis: ÑAstăzi sunt patrusprezece zile, de c‚nd staţi mereu de veghe, şi n-aţi luat nimic de m‚ncare Ón gură.

De aceea vă rog să m‚ncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; şi nu vi se va pierde nici un păr din cap.î După ce a spus aceste vorbe, a luat p‚ine, a mulţumit lui Dumnezeu, Ónaintea tuturor, a fr‚nt-o, şi a Ónceput să măn‚nce.

Toţi s-au Ómbărbătat atunci, şi au luat şi ei de au m‚ncat.

Œn corabie eram de toţi: două sute şaptezeci şi şase de suflete.

După ce s-au săturat, au uşurat corabia, arunc‚nd gr‚ul Ón mare.

C‚nd s-a făcut ziuă, n-au cunoscut păm‚ntul; dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, şi au hotăr‚t să Ómpingă corabia Óntr-acolo, dacă va fi cu putinţă.

Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă Ón mare, şi au slăbit Ón acelaşi timp funiile c‚rmelor; apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea v‚ntului, şi s-au Óndreptat spre mal.

Dar au dat peste o limbă de păm‚nt, unde s-a Ónfipt corabia; şi partea dinainte a corabiei s-a Ómpl‚ntat şi stătea neclintită, pe c‚nd partea dinapoi a Ónceput să se rupă de izbitura valurilor.

Ostaşii au fost de părere să omoare pe cei Óntemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin Ónot.

Sutaşul Ónsă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la g‚ndul acesta. A poruncit ca cei ce pot Ónota, să se arunce de pe corabie Ón apă, şi să iasă cei dint‚i la păm‚nt; iar ceilalţi să se aşeze unii pe sc‚nduri, iar alţii pe fr‚nturi de corabie, şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.