ÑNebucadneţar, Ómpăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, care locuiesc pe tot păm‚ntul: Să aveţi multă pace!

Am găsit cu cale să fac cunoscut semnele şi minunile, pe care le-a făcut Dumnezeul cel Prea Œnalt faţă de mine.

C‚t de mari sunt semnele Lui şi c‚t de puternice sunt minunile Lui! Œmpărăţia Lui este o Ómpărăţie veşnică, şi stăp‚nirea Lui dăinuieşte din neam Ón neam!

Eu, Nebucadneţar, trăiam liniştit Ón casa mea, şi fericit Ón palatul meu.

Am visat un vis, care m-a Ónspăim‚ntat; g‚ndurile de care eram urmărit Ón patul meu şi vedeniile duhului meu mă umpleau de groază.

Am poruncit atunci să aducă Ónaintea mea pe toţi Ónţelepţii Babilonului, ca să-mi t‚lcuiască visul.

Œndată au venit vrăjitorii, cititorii Ón stele, Haldeii şi ghicitorii. Le-am spus visul, şi nu mi l-au putut t‚lcui.

La urmă de tot, s-a Ónfăţişat Ónaintea mea Daniel, numit Beltşaţar, după numele dumnezeului meu, şi care are Ón el duhul dumnezeilor celor sfinţi. I-am spus visul, şi am zis: ñ ÑBeltşaţare, căpetenia vrăjitorilor, ştiu că ai Ón tine duhul dumnezeilor sfinţi, şi că pentru tine nici o taină nu este grea; deci t‚lcuieşte-mi vedeniile, pe care le-am avut Ón vis.

Iată vedeniile care mi-au trecut prin cap, c‚nd eram Ón pat. Mă uitam, şi iată că Ón mijlocul păm‚ntului era un copac foarte Ónalt.

Copacul acesta s-a făcut mare şi puternic, v‚rful lui se Ónălţa p‚nă la ceruri, şi se vedea de la marginile Óntregului păm‚nt.

Frunza lui era frumoasă, şi avea roade multe; Ón el se găsea hrană pentru toţi; fiarele c‚mpului se adăposteau sub umbra lui, păsările cerului Óşi făceau cuibul Ón ramurile lui, şi orice făptură vie se hrănea din el.

Œn vedeniile care-mi treceau prin cap, Ón patul meu, mă uitam, şi iată că s-a pogor‚t din ceruri un străjer sf‚nt.

El a strigat cu putere şi a vorbit aşa: ÑTăiaţi copacul, şi rupeţi ramurile; scuturaţi-i frunza şi risipiţi roadele; fugăriţi fiarele de sub el, şi păsările din ramurile lui!

Dar trunchiul cu rădăcinile lui, lăsaţi-l Ón păm‚nt, şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă, Ón iarba de pe c‚mp, ca să fie udat de roua cerului, şi să fie la un loc cu fiarele Ón iarba păm‚ntului.

Inima lui de om i se va preface Óntr-o inimă de fiară, şi vor trece şapte vremuri peste el.

Hotăr‚rea aceasta a fost luată Ón sfatul străjerilor, şi pusă la cale Ónaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Prea Œnalt stăp‚neşte peste Ómpărăţia oamenilor, că o dă cui Ói place, şi Ónalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!î Iată visul pe care l-am visat, eu, Ómpăratul Nebucadneţar. Tu, Beltşaţar, t‚lcuieşte-l, fiindcă toţi Ónţelepţii din Ómpărăţia mea nu pot să mi-l t‚lcuiască; tu Ónsă poţi, căci ai Ón tine duhul dumnezeilor sfinţi.î Atunci Daniel, numit Beltşaţar, a rămas uimit o clipă, şi g‚ndurile lui Ól tulburau. Œmpăratul a luat din nou cuv‚ntul, şi a zis: ÑBeltşaţare, să nu te tulbure visul şi t‚lcuirea!î. Şi Beltşaţar a răspuns: ÑDomnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmaşii tăi, şi t‚lcuirea lui pentru potrivnicii tăi!

Copacul pe care l-ai văzut, care se făcuse at‚t de mare şi puternic, Ónc‚t i se Ónălţa v‚rful p‚nă la ceruri şi se vedea de la toate capetele păm‚ntului; copacul acesta, a cărui frunză era aşa de frumoasă şi care avea roade at‚t de multe şi Ón care era hrană pentru toţi, sub care se adăposteau fiarele c‚mpului, şi Ón ramurile căruia Óşi făceau cuibul păsările cerului, eşti tu, Ómpărate, care ai ajuns mare şi puternic, a cărui mărime a crescut şi s-a Ónălţat p‚nă la ceruri, şi a cărui stăp‚nire se Óntinde p‚nă la marginile păm‚ntului.

Œmpăratul a văzut pe un străjer sf‚nt pogor‚ndu-se şi zic‚nd: ÑTăiaţi copacul, şi nimiciţi-l; dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l Ón păm‚nt, şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă, Ón iarba de pe c‚mp, ca să fie udat de roua cerului, şi să stea la un loc cu fiarele c‚mpului, p‚nă vor trece şapte vremuri peste elî.

Iată t‚lcuirea acestui fapt, Ómpărate, iată hotăr‚rea Celui Prea Œnalt, care se va Ómplini asupra domnului meu Ómpăratul.

Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele c‚mpului, şi Óţi vor da să măn‚nci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremuri vor trece peste tine, p‚nă vei cunoaşte că Cel Prea Œnalt stăp‚neşte peste Ómpărăţia oamenilor şi o dă cui vrea.

Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului, Ónseamnă că Ómpărăţia ta Óţi va răm‚ne ţie Óndată ce vei recunoaşte stăp‚nirea Celui ce este Ón ceruri.

De aceea, Ómpărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale, şi trăieşte Ón neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale, şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!

Toate aceste lucruri s-au Ómplinit asupra Ómpăratului Nebucadneţar.

După douăsprezece luni, pe c‚nd se plimba pe acoperişul palatului Ómpărătesc din Babilon, Ómpăratul a luat cuv‚ntul, şi a zis: ÑOare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere Ómpărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?î Nu se sf‚rşise Óncă vorba aceasta a Ómpăratului, şi un glas s-a pogor‚t din cer şi a zis: ÑAflă, Ómpărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat Ómpărăţia!

Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, şi vei locui la un loc cu fiarele c‚mpului; Óţi vor da să măn‚nci iarbă ca la boi, şi vor trece peste tine şapte vremuri, p‚nă vei recunoaşte că Cel Prea Œnalt stăp‚neşte peste Ómpărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!î ñ Chiar Ón clipa aceea, s-a Ómplinit cuv‚ntul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a m‚ncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului, p‚nă i-a crescut părul ca penele vulturului, şi unghiile ca ghearele păsărilor.î După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuv‚ntat pe Cel Prea Œnalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic, Acela a cărui stăp‚nire este veşnică, şi a cărui Ómpărăţie dăinuieşte din neam Ón neam.

Toţi locuitorii păm‚ntului sunt o nimica Ónaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii păm‚ntului, şi nimeni nu poate să stea Ómpotriva m‚niei Lui, nici să-I zică: ÑCe faci?î Œn vremea aceea, mi-a venit mintea Ónapoi; slava Ómpărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat Ónapoi; sfetnicii şi mai marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăşi peste Ómpărăţia mea, şi puterea mea a crescut.

Acum, eu, Nebucadneţar, laud, Ónalţ şi slăvesc pe Œmpăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte, şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu m‚ndrie!î