Book of Deuteronomy, глава 29 Deuteronomy, гл 29
Iată cuvintele legăm‚ntului pe care a poruncit lui Moise Domnul să-l Óncheie cu copiii lui Israel Ón ţara Moabului, afară de legăm‚ntul pe care-l Óncheiase cu ei la Horeb.
Moise a chemat pe tot Israelul şi le-a zis: ÑAţi văzut tot ce a făcut Domnul sub ochii voştri, Ón ţara Egiptului, lui Faraon, tuturor supuşilor lui, şi Óntregii lui ţări: marile Óncercări pe care ţi le-au văzut ochii, minunile şi semnele acelea mari Dar Domnul nu v-a dat minte să pricepeţi, nici ochi să vedeţi, nici urechi să auziţi, p‚nă Ón ziua de azi.
Totuşi El zice: ÑEu v-am călăuzit patruzeci de ani Ón pustie; hainele nu vi s-au Ónvechit pe voi, şi Óncălţămintea nu vi s-a Ónvechit Ón picior: p‚ine n-aţi m‚ncat, şi n-aţi băut nici vin, nici băutură tare, ca să cunoaşteţi că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.î Aţi ajuns Ón locul acesta; Sihon, Ómpăratul Hesbonului, şi Og, Ómpăratul Basanului, ne-au ieşit Ónainte, ca să ne bată, şi i-am bătut.
Le-am luat ţara, şi am dat-o Ón stăp‚nire Rubeniţilor, Gadiţilor şi la jumătate din seminţia Manasiţilor.
Să păziţi dar cuvintele legăm‚ntului acestuia, şi să le Ómpliniţi, ca să izbutiţi Ón tot ce veţi face.
Astăzi staţi Ónaintea Domnului, Dumnezeului vostru, voi toţi, căpeteniile seminţiilor voastre, bătr‚nii voştri, mai marii oştirii voastre, toţi bărbaţii din Israel, copiii voştri, nevestele voastre, şi străinul care este Ón mijlocul taberei tale, de la cel ce-ţi taie lemne, p‚nă la cel ce-ţi scoate apă.
Stai ca să intri Ón legăm‚nt cu Domnul, Dumnezeul tău, Ón legăm‚ntul acesta Óncheiat cu jurăm‚nt, şi pe care Domnul, Dumnezeul tău, Ól Óncheie cu tine Ón ziua aceasta, ca să te facă azi poporul Lui şi El să fie Dumnezeul tău, cum ţi-a spus, şi cum a jurat părinţilor tăi, Avraam, Isaac şi Iacov.
Nu numai cu voi Ónchei legăm‚ntul acesta Óncheiat cu jurăm‚nt, ci at‚t cu cei ce sunt aici printre noi, de faţă Ón ziua aceasta Ónaintea Domnului, Dumnezeului nostru, c‚t şi cu cei ce nu sunt aici printre noi Ón ziua aceasta.
Ştiţi cum am locuit Ón ţara Egiptului şi cum am trecut prin mijlocul neamurilor pe care le-aţi străbătut.
Aţi văzut ur‚ciunile şi idolii lor, lemnul şi piatra, argintul şi aurul, care erau la ele.
Să nu fie Óntre voi nici bărbat, nici femeie, nici familie, nici seminţie, a căror inimă să se abată azi de la Domnul, Dumnezeul nostru, ca să se ducă să slujească dumnezeilor neamurilor acelora. Să nu fie printre voi nici o rădăcină care să aducă otravă şi pelin.
Nimeni, după ce a auzit cuvintele legăm‚ntului acestuia Óncheiat cu jurăm‚nt, să nu se laude Ón inima lui şi să zică: ÑVoi avea pacea, chiar dacă aş urma după pornirile inimii mele, şi chiar dacă aş adăuga beţia la sete.î Pe acela Domnul nu-l va ierta. Ci atunci m‚nia şi gelozia Domnului se vor aprinde Ómpotriva omului aceluia, toate blestemele scrise Ón cartea aceasta vor veni peste el, şi Domnul Ói va şterge numele de sub ceruri.
Domnul Ól va despărţi, spre pieirea lui, din toate seminţiile lui Israel, şi-i va face după toate blestemele legăm‚ntului scris Ón această carte a legii.
V‚rsta de oameni care va veni, copiii voştri care se vor naşte după voi şi străinul care va veni dintr-o ţară depărtată, ñ la vederea urgiilor şi bolilor cu care va lovi Domnul ţara aceasta, la vederea pucioasei, sării, şi arderii Óntregului ţinut, unde nu va fi nici săm‚nţă, nici rod, nici o iarbă care să crească, Óntocmai ca la surparea Sodomei, Gomorei, Admei şi Ţeboimului, pe care le-a nimicit Domnul, Ón m‚nia şi urgia Lui, ñ toate neamurile vor zice: ÑPentru ce a făcut Domnul astfel ţării acesteia? Pentru ce această m‚nie aprinsă, această mare urgie?î Şi li se va răspunde: ÑPentru că au părăsit legăm‚ntul Óncheiat cu ei de Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, c‚nd i-a scos din ţara Egiptului; pentru că s-au dus să slujească altor dumnezei şi să se Ónchine Ónaintea lor, dumnezei pe care ei nu-i cunoşteau şi pe care nu li-i dăduse Domnul.
De aceea S-a aprins Domnul de m‚nie Ómpotriva acestei ţări, şi a adus peste ea toate blestemele scrise Ón cartea aceasta.
Domnul i-a smuls din ţara lor cu m‚nie, cu urgie, cu o mare iuţime, şi i-a aruncat Óntr-o altă ţară, cum se vede azi.î Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să Ómplinim toate cuvintele legii acesteia.