Am zis inimii mele: ÑHaide! vreau să te Óncerc cu veselie, şi gustă fericirea.î Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune.

Am zis r‚sului: ÑEşti o nebunie!î şi veseliei: ÑCe te Ónşeli degeaba?î Am hotăr‚t Ón inima mea să-mi Ónveselesc trupul cu vin, Ón timp ce inima mă va c‚rmui cu Ónţelepciune, şi să stărui astfel Ón nebunie, p‚nă voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, Ón tot timpul vieţii lor.

Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii; mi-am făcut grădini şi livezi de pomi, şi am sădit Ón ele tot felul de pomi roditori.

Mi-am făcut iazuri, ca să ud dumbrava unde cresc copacii.

Am cumpărat robi şi roabe, şi am avut copii de casă; am avut cirezi de boi şi turme de oi, mai mult dec‚t toţi cei ce fuseseră Ónainte de mine Ón Ierusalim.

Mi-am str‚ns argint şi aur, şi bogăţii ca de Ómpăraţi şi ţări. Mi-am adus c‚ntăreţi şi c‚ntăreţe, şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei.

Am ajuns mare, mai mare dec‚t toţi cei ce erau Ónaintea mea Ón Ierusalim. Mi-am păstrat chiar Ónţelepciunea.

Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nici o veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea.

Apoi, c‚nd m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu m‚inile mele, şi la truda cu care le făcusem, am văzut că Ón toate este numai deşertăciune şi goană după v‚nt, şi că nu este nimic trainic sub soare.

Atunci mi-am Óntors privirile spre Ónţelepciune, prostie şi nebunie. ñ Căci ce va face omul care va veni după Ómpărat? Ceea ce s-a făcut şi mai Ónainte. ñ Şi am văzut, că Ónţelepciunea este cu at‚t mai de folos dec‚t nebunia, cu c‚t este mai de folos lumina dec‚t Óntunericul; Ónţeleptul Óşi are ochii Ón cap, iar nebunul umblă Ón Óntuneric. Dar am băgat de seamă că şi unul şi altul au aceeaşi soartă.

Şi am zis Ón inima mea: ÑDacă şi eu voi avea aceeaşi soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai Ónţelept?î Şi am zis Ón inima mea: ÑŞi aceasta este o deşertăciune.î Căci pomenirea Ónţeleptului nu este mai veşnică dec‚t a nebunului: chiar Ón zilele următoare totul este uitat. Şi apoi şi Ónţeleptul moare, şi nebunul!

Atunci am ur‚t viaţa căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deşertăciune şi goană după v‚nt.

Mi-am ur‚t p‚nă şi toată munca pe care am făcut-o sub soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea.

Şi cine ştie dacă va fi Ónţelept sau nebun? Şi totuşi el va fi stăp‚n pe toată munca mea, pe care am agonisit-o cu trudă şi Ónţelepciune sub soare. Şi aceasta este o deşertăciune.

Am ajuns p‚nă acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare.

Căci este c‚te un om care a muncit cu Ónţelepciune, cu pricepere şi cu izb‚ndă, şi lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău.

Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui, cu care se trudeşte sub soare?

Toate zilele lui sunt pline de durere, şi truda lui nu este dec‚t necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este o deşertăciune.

Nu este altă fericire pentru om dec‚t să măn‚nce şi să bea, şi să-şi Ónveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din m‚na lui Dumnezeu.

Cine, Ón adevăr, poate să măn‚nce şi să se bucure fără El?

Căci El dă omului plăcut Lui Ónţelepciune, ştiinţă şi bucurie; dar celui păcătos Ói dă grija să str‚ngă şi s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după v‚nt.