Book of Esther, глава 9 Esther, гл 9
Œn luna a douăsprezecea, adică luna Adar, Ón a treisprezecea zi a lunii, ziua Ón care avea să se aducă la Óndeplinire porunca şi hotăr‚rea Ómpăratului, şi c‚nd vrăjmaşii Iudeilor nădăjduiseră să stăp‚nească peste ei, s-a Ónt‚mplat tocmai dimpotrivă, că Iudeii au stăp‚nit asupra vrăjmaşilor lor.
Iudeii s-au str‚ns Ón cetăţile lor, Ón toate ţinuturile Ómpăratului Ahaşveroş, ca să pună m‚na pe cei ce căutau să-i piardă. Nimeni n-a putut să le stea Ómpotrivă, căci frica de ei apucase pe toate popoarele!
Şi toţi mai marii ţinuturilor, căpeteniile oştirii, dregătorii, slujbaşii Ómpăratului, au sprijinit pe Iudei, din pricina fricii pe care le-o insufla Mardoheu.
Căci Mardoheu era puternic Ón casa Ómpăratului, şi faima lui se răsp‚ndea Ón toate ţinuturile, pentru că ajungea din ce Ón ce mai puternic.
Iudeii au ucis cu lovituri de sabie pe toţi vrăjmaşii lor, i-au omor‚t şi i-au prăpădit. Au făcut ce au vrut cu vrăjmaşii lor.
Œn capitala Susa, Iudeii au ucis şi au prăpădit cinci sute de oameni, şi au junghiat pe Parşandata, Dalfon, Aspata, Porata, Adalia, Aridata, Parmaşta, Arizai, Aridai, şi Vaiezata, cei zece fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, vrăjmaşul Iudeilor. Dar n-au pus m‚na pe averile lor.
Œn ziua aceea, numărul celor ce fuseseră ucişi Ón capitala Susa a ajuns la cunoştinţa Ómpăratului.
Şi Ómpăratul a zis Ómpărătesei Estera: ÑIudeii au ucis şi au prăpădit Ón capitala Susa cinci sute de oameni şi pe cei zece fii ai lui Haman. Ce vor fi făcut Ón celelalte ţinuturi ale Ómpăratului?Ö Care-ţi este cererea? Ea Óţi va fi Ómplinită. Ce mai doreşti? Vei căpăta.î Estera a răspuns: ÑDacă Ómpăratul găseşte cu cale, să fie Óngăduit Iudeilor care sunt la Susa să facă şi m‚ine după porunca de azi, şi să sp‚nzure pe lemn pe cei zece fii ai lui Haman.î Şi Ómpăratul a poruncit să se facă aşa. Porunca a fost adusă la cunoştinţa poporului din Susa. Au sp‚nzurat pe cei zece fii ai lui Haman.
Iudeii care se aflau Ón Susa s-au str‚ns din nou Ón a patrusprezecea zi a lunii Adar, şi au ucis Ón Susa trei sute de oameni. Dar n-au pus m‚na pe averile lor.
Ceilalţi Iudei din celelalte ţinuturi ale Ómpăratului s-au str‚ns şi şi-au apărat viaţa. Au căpătat astfel odihnă, scăp‚nd de vrăjmaşii lor, şi au ucis şaptezeci şi cinci de mii din cei ce le erau vrăjmaşi. Dar n-au pus m‚na pe averile lor.
Aceste lucruri s-au Ónt‚mplat Ón a treisprezecea zi a lunii Adar. Œn ziua a patrusprezecea, Iudeii s-au odihnit, şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie.
Cei ce se aflau la Susa, s-au str‚ns Ón ziua a treisprezecea şi a patrusprezecea, dar Ón ziua a cincisprezecea s-au odihnit, şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie.
De aceea Iudeii de la ţară, care locuiesc Ón cetăţi fără ziduri, au făcut din ziua a patrusprezecea a lunii Adar o zi de bucurie, de ospăţ şi de sărbătoare, Ón care Óşi trimit daruri unii altora.
Mardoheu a scris aceste lucruri, şi a trimis scrisori tuturor Iudeilor din toate ţinuturile Ómpăratului Ahaşveroş, de aproape şi din depărtare.
Le poruncea să prăznuiască Ón fiecare an ziua a patrusprezecea şi a cincisprezecea a lunii Adar, ca zile Ón care căpătaseră odihnă, scăp‚nd de vrăjmaşii lor. Le-a poruncit să prăznuiască luna Ón care Óntristarea lor se prefăcuse Ón bucurie şi jalea lor Ón zi de sărbătoare, şi să facă din aceste zile nişte zile de ospăţ şi de bucurie, c‚nd să-şi trimită daruri de m‚ncare unii altora şi să Ómpartă daruri celor lipsiţi.
Iudeii s-au Óndatorat să facă ceea ce şi Óncepuseră să facă şi ce le scrisese Mardoheu.
Căci Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul, vrăjmaşul tuturor Iudeilor, făcuse planul să-i piardă, şi aruncase Pur, adică sorţul, ca să-i omoare şi să-i nimicească.
Dar Estera, venind Ónaintea Ómpăratului, Ómpăratul a poruncit Ón scris să Óntoarcă asupra capului lui Haman planul cel rău pe care-l făcuse Ómpotriva Iudeilor, şi să-l sp‚nzure pe lemn, pe el şi pe fiii lui.
De aceea zilele acestea s-au numit Purim, de la numirea Pur. Potrivit cu tot cuprinsul acestei scrisori, potrivit cu cele ce văzuseră ei Ónşişi şi potrivit cu cele ce li se Ónt‚mplaseră, Iudeii au luat pentru ei, pentru săm‚nţa lor, şi pentru toţi cei ce se vor lipi de ei, hotăr‚rea şi Óndatorirea neschimbătoare ca să prăznuiască Ón fiecare an aceste două zile, Ón felul r‚nduit, şi la vremea hotăr‚tă.
Zilele acestea trebuiau să fie pomenite şi prăznuite din neam Ón neam, Ón fiecare familie, Ón fiecare ţinut şi Ón fiecare cetate. Şi zilele acestea Purim nu trebuiau desfiinţate niciodată din mijlocul Iudeilor, nici să se şteargă aducerea aminte de ele printre urmaşii lor.
Œmpărăteasa Estera, fata lui Abihail, şi Iudeul Mardoheu au scris stăruitor a doua oară pentru ca să Óntărească scrisoarea privitoare la Purim.
Au trimis scrisori tuturor Iudeilor, Ón cele o sută douăzeci şi şapte de ţinuturi ale Ómpăratului Ahaşveroş. Ele cuprindeau cuvinte de pace şi de credincioşie, Óntărind ţinerea acestor zile Purim, la vremea hotăr‚tă, cum le r‚nduiseră Iudeul Mardoheu şi Ómpărăteasa Estera pentru ei, şi cum şi le r‚nduiseră şi pentru ei Ónşişi şi pentru săm‚nţa lor, cu prilejul postului lor şi ţipetelor lor.
Porunca Esterei a Óntărit aşezarea acestei sărbători Purim, şi lucrul acesta a fost scris Ón carte.