Book of Exodus, глава 16 Exodus, гл 16
Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din Elim; şi au ajuns Ón pustia Sin, care este Óntre Elim şi Sinai, Ón a cincisprezecea zi a lunii a doua după ieşirea lor din ţara Egiptului.
Şi toată adunarea copiilor lui Israel a c‚rtit Ón pustia aceea Ómpotriva lui Moise şi Aaron.
Copiii lui Israel le-au zis: ÑCum de n-am murit loviţi de m‚na Domnului Ón ţara Egiptului, c‚nd şedeam l‚ngă oalele noastre cu carne, c‚nd m‚ncam p‚ine de ne săturam? Căci ne-aţi adus Ón pustia aceasta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.î Domnul a zis lui Moise: ÑIată că voi face să vă ploaie p‚ine din ceruri. Poporul va ieşi afară, şi va str‚nge, c‚t Ói trebuie pentru fiecare zi, ca să-l pun la Óncercare, şi să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea.
Œn ziua a şasea, c‚nd vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult dec‚t vor str‚nge Ón fiecare zi.î Moise şi Aaron au zis tuturor copiilor lui Israel: ÑAstă seară, veţi Ónţelege că Domnul este Acela, care v-a scos din ţara Egiptului.
Şi m‚ine dimineaţă, veţi vedea slava Domnului; pentru că v-a auzit c‚rtirile Ómpotriva Domnului; căci ce suntem noi, ca să c‚rtiţi Ómpotriva noastră?î Moise a zis: ÑDomnul vă va da astă seară carne de m‚ncat, şi m‚ine dimineaţă vă va da p‚ine să vă săturaţi, pentru că a auzit Domnul c‚rtirile, pe care le-aţi rostit Ómpotriva Lui; căci ce suntem noi? C‚rtirile voastre nu se Óndreaptă Ómpotriva noastră, ci Ómpotriva Domnului.î Moise a zis lui Aaron: ÑSpune Óntregii adunări a copiilor lui Israel: ,Apropiaţi-vă Ónaintea Domnului; căci v-a auzit c‚rtirile.î Şi, pe c‚nd vorbea Aaron Óntregii adunări a lui Israel, s-au uitat Ónspre pustie, şi iată că slava Domnului s-a arătat Ón nor.
Domnul, vorbind lui Moise, a zis: ÑAm auzit c‚rtirile copiilor lui Israel. Spune-le: ,Œntre cele două seri aveţi să m‚ncaţi carne, şi dimineaţa vă veţi sătura de p‚ine; şi veţi şti că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.î Seara, au venit nişte prepeliţe şi au acoperit tabăra; şi, dimineaţa, s-a aşezat un strat gros de rouă Ón jurul taberei.
C‚nd s-a luat roua aceasta, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de gheaţă albă pe păm‚nt.
Copiii lui Israel s-au uitat la ea, şi au zis unul către altul: ÑCe este aceasta?î căci nu ştiau ce este. Moise le-a zis: ÑEste p‚inea, pe care v-o dă Domnul ca hrană.
Iată ce a poruncit Domnul: ,Fiecare din voi să str‚ngă c‚t Ói trebuie pentru hrană, şi anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui.î Israeliţii au făcut aşa; şi au str‚ns unii mai mult, alţii mai puţin.
Œn urmă o măsurau cu omerul, şi cine str‚nsese mai mult, n-avea nimic de prisos, iar cine str‚nsese mai puţin, nu ducea lipsă deloc. Fiecare str‚ngea tocmai c‚t Ói trebuia pentru hrană.
Moise le-a zis: ÑNimeni să nu lase ceva din ea p‚nă a doua zi dimineaţă.î N-au ascultat de Moise, şi s-au găsit unii, care au lăsat ceva din ea p‚nă dimineaţa; dar a făcut viermi şi s-a Ómpuţit. Moise s-a m‚niat pe oamenii aceia.
Astfel, Ón toate dimineţile, fiecare str‚ngea c‚t Ói trebuia pentru hrană; şi, c‚nd venea căldura soarelui, se topea.
Œn ziua a şasea, au str‚ns hrană Óndoit, şi anume doi omeri de fiecare. Toţi fruntaşii adunării au venit şi au spus lui Moise lucrul acesta.
Şi Moise le-a zis: ÑDomnul a poruncit aşa. M‚ine este ziua de odihnă, Sabatul Ónchinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert, şi păstraţi p‚nă a doua zi dimineaţa tot ce va răm‚ne!î Au lăsat-o p‚nă a doua zi dimineaţa, cum poruncise Moise; şi nu s-a Ómpuţit, şi n-a făcut viermi.
Moise a zis: ÑM‚ncaţi-o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veţi găsi mană pe c‚mp.
Veţi str‚nge timp de şase zile; dar Ón ziua a şaptea, care este Sabatul, nu va fi.î Œn ziua a şaptea, unii din popor au ieşit să str‚ngă mană, şi n-au găsit.
Atunci Domnul a zis lui Moise: ÑP‚nă c‚nd aveţi de g‚nd să nu păziţi poruncile şi legile Mele?
Vedeţi că Domnul v-a dat Sabatul; de aceia vă dă Ón ziua a şasea hrană pentru două zile. Fiecare să răm‚nă la locul lui, şi, Ón ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul Ón care se găseşte.î Şi poporul s-a odihnit Ón ziua a şaptea.
Casa lui Israel a numit hrana aceasta Ñmanăî. Ea semăna cu bobul de coriandru; era albă, şi avea un gust de turtă cu miere.
Moise a zis: ÑIată ce a poruncit Domnul: ,Să se păstreze un omer plin cu mană pentru urmaşii voştri, ca să vadă şi ei p‚inea pe care v-am dat-o s-o m‚ncaţi Ón pustie, după ce v-am scos din ţara Egiptului.î Şi Moise a zis lui Aaron: ÑIa un vas, pune Ón el un omer plin cu mană, şi aşează-l Ónaintea Domnului, ca să fie păstrat pentru urmaşii voştri.î După porunca dată de Domnul lui Moise, Aaron l-a pus Ónaintea chivotului mărturiei, ca să fie păstrat.
Copiii lui Israel au m‚ncat mană patruzeci de ani, p‚nă la sosirea lor Óntr-o ţară locuită; au m‚ncat mană p‚nă la sosirea lor la hotarele ţării Canaanului.
Omerul este a zecea parte dintr-o efă.