De aceea, să lăsăm adevărurile Óncepătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăv‚rşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei Ón Dumnezeu, Ónvăţătura despre botezuri, despre punerea m‚inilor, despre Ónvierea morţilor şi despre judecata veşnică.

Şi vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu.

Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sf‚nt, şi au gustat Cuv‚ntul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor ñ şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie Ónnoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.

C‚nd un păm‚nt este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuv‚ntare de la Dumnezeu.

Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sf‚rşeşte prin a i se pune foc.

Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care Ónsoţesc m‚ntuirea.

Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea, pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi.

Dorim Ónsă ca fiecare din voi să arate aceeaşi r‚vnă, ca să păstreze p‚nă la sf‚rşit o deplină nădejde, aşa Ónc‚t să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.

Dumnezeu, c‚nd a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare dec‚t El, s-a jurat pe Sine Ónsuşi, şi a zis: ÑCu adevărat te voi binecuv‚nta, şi Óţi voi Ónmulţi foarte mult săm‚nţa.î Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dob‚ndit făgăduinţa.

Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurăm‚ntul este o chezăşie, care pune capăt orişicărei neÓnţelegeri dintre ei.

De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotăr‚rii Lui, a venit cu un jurăm‚nt; pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba, şi Ón care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică Ómbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă Ónainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, unde Isus a intrat pentru noi ca Ónainte mergător, c‚nd a fost făcut ÑMare Preot Ón veac, după r‚nduiala lui Melhisedecî.