Œn adevăr, Melhisedec acesta, Ómpăratul Salemului, preot al Dumnezeului Prea Œnalt, ñ care a Ónt‚mpinat pe Avraam c‚nd acesta se Óntorcea de la măcelul Ómpăraţilor, care l-a binecuv‚ntat, care a primit de la Avraam zeciuială din tot, ñ care, după Ónsemnarea numelui său, este Ónt‚i, ÑŒmpărat al neprihăniriiî, apoi şi ÑŒmpărat al Salemuluiî, adică ÑŒmpărat al păciiî; fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neav‚nd nici Ónceput al zilelor, nici sf‚rşit al vieţii, ñ dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, ñ răm‚ne preot Ón veac.

Vedeţi bine dar c‚t de mare a fost el, dacă p‚nă şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război!

Aceia dintre fiii lui Levi, care Óndeplinesc slujba de preoţi, după Lege, au poruncă să ia zeciuială de la norod, adică de la fraţii lor, cu toate că şi ei se coboară din Avraam.

Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială de la Avraam, şi a binecuv‚ntat pe cel ce avea făgăduinţele.

Dar fără Óndoială că cel mai mic este binecuv‚ntat de cel mai mare.

Şi apoi aici, cei ce iau zeciuială, sunt nişte oameni muritori; pe c‚nd acolo, o ia cineva, despre care se mărturiseşte că este viu.

Mai mult, Ónsuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam; căci era Óncă Ón coapsele strămoşului său, c‚nd a Ónt‚mpinat Melhisedec pe Avraam.

Dacă, dar, desăv‚rşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia Leviţilor, ñ căci sub preoţia aceasta a primit poporul Legea ñ ce nevoie mai era să se ridice un alt preot Ñdupă r‚nduiala lui Melhisedecî, şi nu după r‚nduiala lui Aaron?

Pentru că, odată schimbată preoţia, trebuia numaidec‚t să aibă loc şi o schimbare a Legii.

Œn adevăr, Acela despre care sunt zise aceste lucruri, face parte dintr-o altă seminţie, din care nimeni n-a slujit altarului.

Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie, despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoţie.

Lucrul acesta se face şi mai luminos c‚nd vedem ridic‚ndu-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot, pus nu prin legea unei porunci păm‚nteşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare.

Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: ÑTu eşti preot Ón veac, după r‚nduiala lui Melhisedecî.

Astfel, pe deoparte, se desfiinţează aici o poruncă de mai Ónainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei ñ căci Legea n-a făcut nimic desăv‚rşit ñ şi pe de alta, se pune Ón loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.

Şi fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurăm‚nt, ñ căci, pe c‚nd Leviţii se făceau preoţi fără jurăm‚nt, Isus S-a făcut preot prin jurăm‚ntul Celui ce I-a zis: ÑDomnul a jurat, şi nu Se va căi: ,Tu eşti preot Ón veac, după r‚nduiala lui Melhisedecí, ñ prin chiar faptul acesta, El s-a făcut chezaşul unui legăm‚nt mai bun.

Mai mult, acolo au fost preoţi Ón mare număr, pentru că moartea Ói Ómpiedica să răm‚nă pururea.

Dar El, fiindcă răm‚ne ÑÓn veacî, are o preoţie, care nu poate trece de la unul la altul.

De aceea şi poate să m‚ntuiască Ón chip desăv‚rşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.

Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sf‚nt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi Ónălţat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe Ón fiecare zi, Ónt‚i pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut odată pentru totdeauna, c‚nd S-a adus jertfă pe Sine Ónsuşi.

Œn adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuv‚ntul jurăm‚ntului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăv‚rşit pentru veşnicie.