Legăm‚ntul dint‚i avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un locaş păm‚ntesc de Ónchinare.

Œn adevăr, s-a făcut un cort. Œn partea dinainte, numită ÑLocul Sf‚ntî, era sfeşnicul, masa şi p‚inile pentru punerea Ónaintea Domnului; după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema ÑLocul prea sf‚ntî.

El avea un altar de aur pentru tăm‚ie, şi chivotul legăm‚ntului, ferecat peste tot cu aur. Œn chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care Ónfrunzise, şi tablele legăm‚ntului.

Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri.

Şi după ce au fost Óntocmite astfel lucrurile acestea, preoţii care fac slujbele, intră totdeauna Ón partea dint‚i a cortului.

Dar Ón partea a doua intră numai marele preot, odată pe an, şi nu fără s‚nge, pe care Ól aduce pentru sine Ónsuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului.

Prin aceasta, Duhul Sf‚nt arăta că drumul Ón Locul prea sf‚nt, nu era Óncă deschis c‚tă vreme sta Ón picioare cortul dint‚i.

Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, c‚nd se aduc daruri şi jertfe, care nu pot duce pe cel ce se Ónchină Ón felul acesta, la desăv‚rşirea cerută de cugetul lui.

Ele sunt doar nişte porunci păm‚nteşti, date, ca toate cele privitoare la m‚ncăruri, băuturi şi felurite spălături, p‚nă la o vreme de Óndreptare.

Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăv‚rşit, care nu este făcut de m‚ini, adică nu este din zidirea aceasta; şi a intrat, odată pentru totdeauna, Ón Locul prea sf‚nt, nu cu s‚nge de ţapi şi de viţei, ci cu Ónsuşi s‚ngele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.

Căci dacă s‚ngele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei Óntinaţi, Ói sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, cu c‚t mai mult s‚ngele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine Ónsuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!

Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legăm‚nt nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legăm‚ntul dint‚i, cei ce au fost chemaţi, să capete veşnica moştenire, care le-a fost făgăduită.

Œn adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut.

Pentru că un testament nu capătă putere dec‚t după moarte. N-are nici o putere c‚tă vreme trăieşte cel ce l-a făcut.

De aceea şi Ónt‚iul legăm‚nt n-a fost sfinţit fără s‚nge.

Şi Óntr-adevăr, Moise, după ce a rostit Ónaintea Óntregului norod toate poruncile Legii, a luat s‚nge de viţei şi de ţapi, cu apă, l‚nă stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot norodul, şi a zis: ÑAcesta este s‚ngele legăm‚ntului, care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi.î De asemenea, a stropit cu s‚nge cortul şi toate vasele pentru slujbă.

Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu s‚nge; şi fără vărsare de s‚nge, nu este iertare.

Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt Ón ceruri, au trebuit curăţite Ón felul acesta, trebuia ca Ónseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune dec‚t acestea.

Căci Hristos n-a intrat Óntr-un locaş de Ónchinare făcut de m‚nă omenească, după chipul adevăratului locaş de Ónchinare, ci a intrat chiar Ón cer, ca să Se Ónfăţişeze acum, pentru noi, Ónaintea lui Dumnezeu.

Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine Ónsuşi, ca marele preot, care intră Ón fiecare an Ón Locul prea sf‚nt cu un s‚nge, care nu este al lui; fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la Óntemeierea lumii; pe c‚nd acum, la sf‚rşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.

Şi, după cum oamenilor le este r‚nduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu Ón vederea păcatului, ca să aducă m‚ntuirea celor ce-L aşteaptă.