Book of Jeremiah, глава 41 Jeremiah, гл 41
Œn luna a şaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elişama, din neamul Ómpăratului, a venit cu mai marii Ómpăratului şi cu zece oameni la Ghedalia, fiul lui Ahicam, la Miţpa. Şi au m‚ncat Ómpreună acolo, la Miţpa.
Atunci Ismael, fiul lui Netania, s-a sculat cu cei zece oameni de care era Ónsoţit, şi au lovit cu sabia pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, şi au omor‚t astfel pe acela, pe care Ól pusese Ómpăratul Babilonului dregător peste ţară.
Ismael a mai omor‚t pe toţi Iudeii, care erau cu Ghedalia la Miţpa, şi pe Haldeii, care se aflau acolo, oameni de război.
A doua zi, după omor‚rea lui Ghedalia, pe c‚nd nimeni nu ştia nimic, au venit din Sihem, din Silo şi din Samaria, optzeci de oameni, cu barba rasă şi cu haine sf‚şiate, care Óşi făcuseră tăieturi Ón piele; aveau daruri de m‚ncare şi tăm‚ie, ca să le aducă la Casa Domnului.
Ismael, fiul lui Netania, le-a ieşit Ónainte din Miţpa, şi mergea pl‚ng‚nd. C‚nd i-a Ónt‚lnit, le-a zis: ÑVeniţi la Ghedalia, fiul lui Ahicam!î Şi c‚nd au ajuns ei Ón mijlocul cetăţii, Ismael, fiul lui Netania, i-a junghiat şi i-a aruncat Ón groapă, cu ajutorul oamenilor, care-l Ónsoţeau.
Dar s-au găsit printre ei zece oameni care au zis lui Ismael: ÑNu ne omorÓ, căci mai avem merinde ascunse Ón c‚mp: gr‚u, orz, untdelemn şi miere!î Atunci el i-a cruţat, şi nu i-a omor‚t Ómpreună cu fraţii lor.
Groapa Ón care a aruncat Ismael toate trupurile moarte ale oamenilor pe care i-a ucis, afară de Ghedalia, este groapa aceea mare pe care o făcuse Ómpăratul Asa, c‚nd se temea de Baeşa, Ómpăratul lui Israel; groapa aceasta a umplut-o Ismael, fiul lui Netania, cu cei ucişi.
Ismael a luat prinşi de război pe toi cei ce mai rămăseseră la Miţpa din popor, pe fiicele Ómpăratului şi pe toţi aceia din popor, care locuiau acolo, şi pe care-i Óncredinţase Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, lui Ghedalia, fiul lui Ahicam; Ismael fiul lui Netania, i-a luat prinşi de război, şi a plecat ca să treacă la Amoniţi.
Dar Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile oştirilor, care erau cu el, au fost Ónştiinţaţi de tot răul, pe care-l făcuse Ismael, fiul lui Netania.
Au luat pe toţi oamenii, şi au pornit să bată pe Ismael, fiul lui Netania, pe care l-au găsit l‚ngă apele cele mari ale Gabaonului.
C‚nd a văzut tot poporul, care era cu Ismael, pe Iohanan, fiul lui Careah, şi pe toate căpeteniile oştirilor, care erau cu el, s-a bucurat; şi tot poporul, pe care-l luase Ismael din Miţpa, s-a Óntors şi a venit de s-a unit cu Iohanan, fiul lui Careah.
Dar Ismael, fiul lui Netania, a scăpat de Iohanan cu opt oameni, şi s-a dus la Amoniţi.
Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile oştirilor, care erau cu el, au luat toată rămăşiţa poporului, pe care l-au izbăvit din m‚inile lui Ismael, fiul lui Netania, c‚nd Ól ducea din Miţpa, după ce ucisese pe Ghedalia, fiul lui Ahicam. Şi anume pe oamenii de război, pe femei, pe copii, pe famenii-dregători, pe care i-a adus Iohanan Ónapoi din Gabaon.
Au pornit, şi s-au oprit la hanul lui Chimham l‚ngă Betleem, ca să plece apoi Ón Egipt, departe de Haldei, de care se temeau, pentru că Ismael, fiul lui Netania, ucisese pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, pe care-l pusese Ómpăratul Babilonului dregător peste ţară.