Iov a luat din nou cuv‚ntul, a vorbit Ón pilde, şi a zis: ÑViu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate! Viu este Cel Atotputernic, care Ómi amărăşte viaţa, că at‚ta vreme c‚t voi avea suflet, şi suflarea lui Dumnezeu va fi Ón nările mele, buzele mele nu vor rosti nimic nedrept, limba mea nu va spune nimic neadevărat.

Departe de mine g‚ndul să vă dau dreptate! P‚nă la cea din urmă suflare Ómi voi apăra nevinovăţia.

Ţin să-mi scot dreptatea, şi nu voi slăbi; inima nu mă mustră pentru nici una din zilele mele.

Vrăjmaşul meu să fie ca cel rău, şi potrivnicul meu ca cel nelegiuit!

Ce nădejde-i mai răm‚ne celui nelegiuit; c‚nd Ói taie Dumnezeu firul vieţii, c‚nd Ói ia sufletul?

Œi ascultă Dumnezeu strigătele, c‚nd vine str‚mtoarea peste el?

Este Cel Atotputernic desfătarea lui? Œnalţă el Ón tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?

Vă voi Ónvăţa căile lui Dumnezeu, nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.

Dar voi le cunoaşteţi, şi sunteţi de acelaşi g‚nd; pentru ce dar vorbiţi aşa de prosteşte?

Iată soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, moştenirea pe care o hotărăşte Cel Atotputernic celui nelegiuit.

Dacă are mulţi fii, Ói are pentru sabie, şi odraslele lui duc lipsă de p‚ine.

Cei ce scapă din ai lui, sunt Óngropaţi de ciumă, şi văduvele lor nu-i pl‚ng.

Dacă str‚nge argint ca ţăr‚na, dacă Óngrămădeşte haine ca noroiul, ñ el le str‚nge, dar cel fără vină se Ómbracă Ón ele, şi de argintul lui omul fără prihană are parte.

Casa lui este ca aceea pe care o zideşte molia, ca o colibă pe care şi-o face un străjer.

Se culcă bogat, şi moare despuiat; deschide ochii, şi totul a pierit.

Œl apucă groaza ca nişte ape; şi noaptea, Ól ia v‚rtejul.

V‚ntul de răsărit Ól ia, şi se duce; Ól smulge cu putere din locuinţa lui.

Dumnezeu aruncă fără milă săgeţi Ómpotriva lui, şi cel rău ar vrea să fugă să scape de ele.

Oamenii bat din palme la căderea lui, şi-l fluieră la plecarea din locul lui.