Iov a luat din nou cuv‚ntul Ón pilde, şi a zis: ÑOh! cum nu pot să fiu ca Ón lunile trecute, ca Ón zilele c‚nd mă păzea Dumnezeu, c‚nd candela Lui strălucea deasupra capului meu, şi Lumina lui mă călăuzea Ón Óntuneric!

Cum nu sunt ca Ón zilele puterii mele, c‚nd Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu, c‚nd Cel Atotputernic Óncă era cu mine, şi c‚nd copiii mei stăteau Ón jurul meu; c‚nd mi se scăldau paşii Ón sm‚nt‚nă, şi st‚nca vărsa l‚ngă mine p‚raie de untdelemn!

Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii, şi dacă Ómi pregăteam un scaun Ón piaţă, tinerii se trăgeau Ónapoi la apropierea mea, bătr‚nii se sculau şi stăteau Ón picioare.

Mai marii Óşi opreau cuv‚ntările, şi Óşi puneau m‚na la gură.

Glasul căpeteniilor tăcea, şi li se lipea limba de cerul gurii.

Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.

Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor, şi pe orfanul lipsit de sprijin.

Binecuv‚ntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.

Mă Ómbrăcam cu dreptatea şi-i slujeam de Ómbrăcăminte, neprihănirea Ómi era manta şi turban.

Orbului Ói eram ochi, şi şchiopului picior.

Celor nenorociţi le eram tată, şi cercetam pricina celui necunoscut.

Rupeam falca celui nedrept, şi-i smulgeam prada din dinţi.

Atunci ziceam: ,Œn cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.

Apa va pătrunde Ón rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.

Slava mea va Ónverzi neÓncetat, şi arcul Ómi va Óntineri Ón m‚nă.í Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau Ónaintea sfaturilor mele.

După cuv‚ntările mele, nici unul nu răspundea, şi cuv‚ntul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.

Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.

C‚nd li se muia inima, le z‚mbeam. şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.

Œmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam Ón fruntea lor; eram ca un Ómpărat Ón mijlocul unei oştiri, ca un m‚ng‚ietor l‚ngă nişte Óntristaţi.