Book of Micah, глава 4 Micah, гл 4
Œn vremurile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi Óntemeiat tare ca cel mai Ónalt munte, se va Ónălţa deasupra dealurilor, şi popoarele vor veni grămadă la el.
Neamurile se vor duce cu grămada la el, şi vor zice: ÑVeniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne Ónveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim Cuv‚ntul Domnului.
El va judeca Óntre multe popoare, va hotărÓ Óntre neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor Óşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; nici un neam nu va mai trage sabia Ómpotriva altuia, şi nu vor mai Ónvăţa să facă război; ci fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui, şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura Domnului oştirilor a vorbit.
Pe c‚nd toate popoarele umblă fiecare Ón numele dumnezeului său, noi vom umbla Ón Numele Domnului, Dumnezeului nostru, totdeauna şi Ón veci de veci!î ÑŒn ziua aceea, zice Domnul, voi aduna pe cei şchiopi, voi str‚nge grămadă pe cei izgoniţi, şi pe aceia pe care-i chinuisem.
Din cei şchiopi voi face o rămăşiţă, din cei ce erau risipiţi, un neam puternic; şi Domnul va Ómpărăţi peste ei, pe muntele Sionului, de acum şi p‚nă-n veac!
Iar la tine, turn al turmei, deal al fiicei Sionului, la tine va veni, şi la tine va ajunge vechea stăp‚nire, Ómpărăţia fiicei Ierusalimului!î ÑPentru ce strigi tu Ónsă acum aşa de tare? N-ai Ómpărat? Nu mai ai sfetnic, de te apucă durerea ca pe o femeie la naştere?
Suferă, fiica Sionului, şi gemi ca o femeie la naştere! Căci acum vei ieşi din cetate şi vei locui Ón c‚mp, şi te vei duce p‚nă la Babilon! Acolo vei fi izbăvită, acolo te va răscumpăra Domnul din m‚na vrăjmaşilor tăi.
Căci acum multe neamuri s-au str‚ns Ómpotriva ta, şi zic: ÑSă fie p‚ngărită, ca să ne vadă ochii Ómplinindu-ni-se dorinţa faţă de Sion!î Dar ei nu cunosc g‚ndurile Domnului, nu-I Ónţeleg planurile, nu ştiu că i-a str‚ns ca pe nişte snopi Ón arie.
Scoală-te, fiica Sionului, şi treieră! Căci Óţi fac un corn de fier şi o copită de aramă, ca să sfăr‚mi multe popoare, şi să Ónchini Domnului prada lor, să Ónchini Domnului Óntregului păm‚nt averile lor!