Vai de cetatea vărsătoare de s‚nge, plină de minciună, plină de silnicie, şi care nu Óncetează să se dedea la răpire!Ö Auziţi pocnetul biciului, uruitul roţilor, tropăitul cailor, şi durduitul carelor!

Se aruncă năvalnici călăreţii, sc‚nteiază sabia, fulgeră suliţaÖ O mulţime de răniţi!Ö Grămezi de trupuri moarte!Ö Morţi fără număr!Ö Cei vii se Ómpiedică de cei morţi!Ö Din pricina multelor curvii ale curvei, plină de farmec, fermecătoare iscusită, care vindea neamurile prin curviile ei şi popoarele prin vrăjitoriile ei. ñ Iată, am necaz pe tine, zice Domnul oştirilor Óţi voi ridica poalele peste cap, ca să-ţi vadă neamurile goliciunea, şi Ómpărăţiile, ruşinea.

Voi azv‚rli cu murdării peste tine, te voi Ónjosi, şi te voi face de ocară.

Toţi cei ce te vor vedea vor fugi de tine, şi vor zice: ÑNinive este nimicită! Cine o va pl‚nge? Unde să-ţi caut m‚ng‚ietori?

Eşti tu mai bună dec‚t No-Amon, cetatea care şedea Óntre r‚uri, Ónconjurată de ape, av‚nd ca zid de apărare marea, ca ziduri marea?

Etiopia şi Egiptenii fără număr erau tăria ei, Put şi Libienii erau ajutoarele ei.

Şi totuşi a trebuit să plece şi ea Ón surghiun, s-a dus Ón robie; şi pruncii ei au fost zdrobiţi Ón toate colţurile uliţelor; au aruncat sorţul asupra fruntaşilor ei, şi tot mai marii ei au fost aruncaţi Ón lanţuri.

Şi tu te vei Ómbăta, te vei ascunde; şi tu vei căuta un loc de adăpost Ómpotriva vrăjmaşului!

Toate cetăţuile tale sunt nişte smochini cu cele dint‚i roade; c‚nd Ói scuturi, smochinele cad Ón gura cui vrea să le măn‚nce.

Iată, poporul tău este ca femeile Ón mijlocul tău; porţile ţării tale se deschid Ónaintea vrăjmaşilor tăi; focul Óţi mistuie zăvoarele!

Scoate-ţi apă pentru Ómpresurare! Drege-ţi Óntăriturile! Calcă păm‚ntul, frăm‚ntă lutul, şi găteşte cuptorul de cărămidă!

Acolo te va m‚nca focul, te va nimici sabia cu desăv‚rşire, te va mistui ca nişte lăcuste, căci te-ai Ónmulţit ca forfăcarul, te-ai Óngrămădit ca lăcustele!

Negustorii tăi sunt mai mulţi dec‚t stelele cerului, s-au Óngrămădit ca puii de lăcustă care Óşi Óntind aripile şi zboară.

Voievozii tăi sunt ca lăcustele, mai marii tăi ca o ceată de lăcuste, care tăbărăsc Ón dumbrăvi pe răcoarea zilei: c‚nd răsare soarele, zboară, şi nu se mai cunoaşte locul unde erau.

Œn timp ce păstorii tăi dorm, Ómpărate al Asiriei, şi viţeii tăi se odihnesc, poporul tău este risipit pe munţi, şi nimeni nu-l mai str‚nge.

Rana ta nu se alină prin nimic, rana ta este fără leac! Toţi cei ce vor auzi de tine vor bate din palme, căci cine este acela, pe care să nu-l fi atins răutatea ta?