BinecuvÓntează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti Ómbrăcat cu strălucire şi măreţie!

Te Ónveleşti cu lumina ca şi cu o manta; Óntinzi cerurile ca un cort.

Cu apele Œţi Óntocmeşti vÓrful locuinţei Tale; din nori Œţi faci carul, şi umbli pe aripile vÓntului.

Din vÓnturi Œţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori.

Tu ai aşezat pămÓntul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.

Tu Ól acoperisei cu adÓncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi, dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat -o la fugă, suindu-se pe munţi şi pogorÓndu-se Ón văi, pÓnă la locul, pe care li -l hotărÓsei Tu.

Le-ai pus o margine, pe care nu trebuie s'o treacă, pentruca să nu se mai Óntoarcă să acopere pămÓntul.

Tu faci să ţÓşnească izvoarele Ón văi, şi ele curg printre munţi.

Tu adăpi la ele toate fiarele cÓmpului; Ón ele Óşi potolesc setea măgarii sălbatici.

Păsările cerului locuiesc pe marginile lor, şi fac să le răsune glasul printre ramuri.

Din locaşul Tău cel Ónalt Tu uzi munţii; şi se satură pămÓntul de rodul lucrărilor Tale.

Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pămÓntul să dea hrană: vin, care Ónveseleşte inima omului, untdelemn, care -i Ónfrumuseţează faţa, şi pÓne, care -i Óntăreşte inima.

Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe cari i -a sădit El.

Œn ei Óşi fac păsările cuiburi; iar cocostÓrcul Óşi are locuinţa Ón chiparoşi; munţii cei Ónalţi sÓnt pentru ţapii sălbatici, iar stÓncile sÓnt adăpost pentru iepuri.

El a făcut luna ca să arate vremile; soarele ştie cÓnd trebuie să apună.

Tu aduci Óntunerecul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun Ón mişcare; puii de lei mugesc după pradă, şi Óşi cer hrana dela Dumnezeu.

CÓnd răsare soarele, ele fug Ónapoi, şi se culcă Ón vizuinile lor.

Dar omul iese la lucrul său, şi la munca lui, pÓnă seara.

CÓt de multe sÓnt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu Ónţelepciune, şi pămÓntul este plin de făpturile Tale.

Iată marea cea Óntinsă şi mare: Ón ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.

Acolo Ón ea, umblă corăbiile, şi Ón ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace Ón valurile ei.

Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.

Le -o dai Tu, ele o primesc; Œţi deschizi Tu mÓna, ele se satură de bunătăţile Tale.

Œţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se Óntorc Ón ţărÓna lor.

Œţi trimeţi Tu suflarea: ele sÓnt zidite, şi Ónoieşti astfel faţa pămÓntului.

Œn veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!

El priveşte pămÓntul, şi pămÓntul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.

Voi cÓnta Domnului cÓt voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cÓt voi fi.

Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.

Să piară păcătoşii de pe pămÓnt, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvintează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!