(Către mai marele cÓntăreţilor. Un psalm al lui David, robul Domnului.) Nelegiuirea celui rău zice inimii mele: ,,Nu este frică de Dumnezeu Ónaintea ochilor lui.`` Căci se măguleşte singur Ón ochii lui, ca să-şi desăvÓrşească fărădelegea, ca să-şi potolească ura.

Cuvintele gurii lui sÓnt mincinoase şi Ónşelătoare; nu mai vrea să lucreze cu Ónţelepciune şi să facă binele.

خn aşternutul lui se gÓndeşte la răutate, stă pe o cale care nu este bună, şi nu urăşte răul.

Bunătatea Ta, Doamne, ajunge pÓnă la ceruri, şi credincioşia Ta pÓnă la nori.

Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu, şi judecăţile Tale sÓnt ca AdÓncul cel mare. Doamne, Tu sprijineşti pe oameni şi pe dobitoace!

CÓt de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost.

Se satură de belşugul Casei Tale, şi -i adăpi din şivoiul desfătărilor Tale.

Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina.

خntinde-Ţi şi mai departe bunătatea peste ceice Te cunosc, şi dreptatea peste cei cu inima neprihănită!

Să nu m'ajungă piciorul celui mÓndru, şi să nu mă pună pe fugă mÓna celor răi.

Ceice fac fărădelegea au şi Ónceput să cadă; sÓnt răsturnaţi, şi nu pot să se mai scoale.