(Către mai marele cÓntăreţilor. Se cÓntă ca şi ,,Crinul mărturiei``. O cÓntare de laudă a lui David, spre Ónvăţătură. Făcută cÓnd purta război cu Sirienii din Mesopotamia şi cu Sirienii din Ţoba şi cÓnd s'a Óntors Ioab şi a bătut Ón Valea Sării douăsprezece mii de Edomiţi.) Dumnezeule, ne-ai lepădat, ne-ai Ómprăştiat, şi Te-ai mÓniat: ridică-ne iarăş!

Ai cutremurat pămÓntul, l-ai despicat; drege -i spărturile, căci se clatină!

Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele, ne-ai adăpat cu un vin de amorţire.

Ai dat celorce se tem de Tine un steag, ca să -l Ónalţe spre biruinţa adevărului. - Pentruca prea iubiţii Tăi să fie izbăviţi, scapă-ne prin dreapta Ta, şi ascultă-ne!

Dumnezeu a zis Ón sfinţenia Lui: ,,Voi ieşi biruitor, voi Ómpărţi Sihemul, şi voi măsura valea Sucot.

Al Meu este Galaadul, al Meu este Manase; Efraim este tăria capului Meu, iar Iuda, toiagul Meu de cÓrmuire: Moab este ligheanul Ón care Mă spăl: peste Edom Œmi arunc Óncălţămintea: ţara Filistenilor strigă de bucurie din pricina Mea!`` - Cine mă va duce Ón cetatea Óntărită? Cine mă va duce la Edom?

Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat, şi nu mai ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre?

Dă-ne ajutor, ca să scăpăm din necaz! Căci ajutorul omului este zădarnic.

Cu Dumnezeu vom face isprăvi mari, şi El va zdrobi pe vrăjmaşii noştri.