(Către mai marele cÓntăreţilor. După Iedutun. Un psalm al lui Asaf.) Strig cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu, şi El mă va asculta.

خn ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mÓnile Ómi stau Óntinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nicio mÓngÓiere.

Mi-aduc aminte de Dumnezeu, şi gem; mă gÓndesc adÓnc Ón mine, şi mi se mÓhneşte duhul. - Tu Ómi ţii ploapele deschise; şi, de mult ce mă frămÓnt, nu pot vorbi.

Mă gÓndesc la zilele de demult, la anii de odinioară.

Mă gÓndesc la cÓntările mele noaptea, cuget adÓnc Ón lăuntrul inimii mele, Ómi cade duhul pe gÓnduri, şi zic: ,,Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai fi El binevoitor?

S'a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S'a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna?

A uitat Dumnezeu să aibă milă? Şi -a tras El, Ón mÓnia Lui, Ónapoi Óndurarea?`` - Atunci Ómi zic: ,,Ceeace mă face să sufăr, este că dreapta Celui Prea خnalt nu mai este aceeaş``...

Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, căci Ómi aduc aminte de minunile Tale de odinioară; da, mă voi gÓndi la toate lucrările Tale, şi voi lua aminte la toate isprăvile Tale.

Dumnezeule, căile Tale sÓnt sfinte! Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru?

Tu eşti Dumnezeul, care faci minuni; Tu Ţi-ai arătat puterea printre popoare.

Prin braţul Tău, Tu ai izbăvit pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.

CÓnd Te-au văzut apele, Dumnezeule, cÓnd Te-au văzut apele, s'au cutremurat, şi adÓncurile s'au mişcat.

Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat Ón nori, şi săgeţile Tale au sburat Ón toate părţile.

Tunetul Tău a isbucnit Ón vÓrtej de vÓnt, fulgerile au luminat lumea: pămÓntul s'a mişcat şi s'a cutremurat.

Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s'au mai cunoscut urmele.

Ai povăţuit pe poporul Tău ca pe o turmă, prin mÓna lui Moise şi Aaron.