Revelation of Jesus Christ, глава 4 Revelation, гл 4
După aceste lucruri, m-am uitat, şi iată că o uşă era deschisă Ón cer. Glasul cel dint‚i, pe care-l auzisem ca sunetul unei tr‚mbiţe, şi care vorbea cu mine, mi-a zis: ÑSuie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se Ónt‚mple după aceste lucruri!î Numaidec‚t am fost răpit Ón Duhul. Şi iată că Ón cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva.
Cel ce şedea pe el, avea Ónfăţişarea unei pietre de iaspis şi de sardiu; şi scaunul de domnie era Ónconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere.
Œmprejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătr‚ni, Ómbrăcaţi Ón haine albe; şi pe capete aveau cununi de aur.
Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Œnaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu.
Œn faţa scaunului de domnie, mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul. Œn mijlocul scaunului de domnie şi Ómprejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi.
Cea dint‚i făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care zboară.
Fiecare din aceste patru făpturi vii avea c‚te şase aripi, şi erau pline cu ochi de jur Ómprejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte, ziceau fără Óncetare: ÑSf‚nt, Sf‚nt, Sf‚nt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!î C‚nd aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi care este viu Ón vecii vecilor, cei douăzeci şi patru de bătr‚ni cădeau Ónaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi se Ónchinau Celui ce este viu Ón vecii vecilor, Óşi aruncau cununile Ónaintea scaunului de domnie, şi ziceau: ÑVrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau Ón fiinţă şi au fost făcute!î