Pro Pildele, capitolul Pildele lui Solomon, capitolul 14
Lauda iscusinței în vieață.
Femeile cele înțelepte au zidit case; iar cea fără de minte le-a surpat cu mâinile sale.
Cel ce umblă drept, se teme de Domnul; iar cel ce umblă strâmb pre căile sale, se va defăimà.
Din gura nebunilor toiag de ocară; iar buzele înțelepților îi păzesc pre ei.
Unde nu sunt boi ieslea este deșartă; iar unde sunt holde multe, arătată este tăria boului.
Mărturia credincioasă nu minte, iar mărturia strâmbă ațâță minciuni.
Căutà-vei înțelepciunea la cei răi, și nu o vei aflà; iar la cei înțelepți lesne este simțirea.
Toate sunt împrotivă omului fără de minte; iar armele simțirii sunt buzele cele înțelepte.
Înțelepciunea celor învățați este a și cunoaște căile sale; iar gândul celor fără de minte este în rătăcire.
Caselor celor fărădelege le trebuește curățenia; iar casele drepților sunt plăcute.
Inima simțitoare a omului, mâhnește sufletul său, iar când se veselește, nu se amestecă cu ocara.
Casele celor necurați se vor stinge; iar lăcașurile celor drepți se vor întărì.
Este cale, care se pare oamenilor dreaptă; iar sfârșitul ei duce în fundul iadului.
În veselie nu se amestecă întristarea; iar mai pre urmă bucuria se întoarce în plâns.
De căile sale se va săturà cel îndrăzneț cu inima; iar din cugetele sale este omul bun.
Omul cel fără de răutate crede tot cuvântul; iar cel înțelept vine la pocăință.
Înțeleptul temându-se, se ferește de rău; iar cel fără de minte nădăjduindu-se în sine, se amestecă cu cel fărădelege.
Cel grabnic la mânie lucrează fără de socoteală; iar omul înțelept multe rabdă.
Nebunii împart răutatea; iar cei cu minte se țin de știință.
Lunecà-vor cei răi înaintea celor buni; și cei necredincioși vor slujì la ușile celor drepți.
Prietenii vor urî pe prietenii cei săraci; iar prietenii celor bogați sunt mulți.
Cel ce nu cinstește pre cel mișel, păcătuește; iar cel ce miluește pre săraci fericit este.
Fiind rătăciți cei nedrepți, lucrează rele; iar cei buni fac milă și adevăr.
Nu știu mila și credința făcătorii de rele; iar mila și credința, este la cei ce lucrează cele bune.
Tot cel ce poartă grije, are de prisosit; iar cel dezmierdat și nepurtător de grije în lipsă va fì.
Cunună înțelepților este bogăția lor; iar vieața nebunilor este rea.
Mântuește din rele sufletul mărturia credincioasă; iar cel viclean ațâță minciună.
Întru frica Domnului este nădejdea celui tare, și fiilor săi va lăsà reazem de pace.
Frica Domnului este izvor de vieață, și pre cel ce o are îl face a se ferì de lațul morții.
Mărirea împăratului este în popor mult; iar în poporul puțin, este pierderea celui puternic.
Omul cel mult răbdător este cu mare înțelepciune, iar cel foarte fricos este neînțelept.
Omul blând este doftor inimii; iar cariul oaselor este inima simțitoare.
Cel ce grăește de rău pre săracul, mânie pre cel ce l-au făcut pre el; iar cel ce miluește pre sărac, cinstește pre cel ce l-au făcut pre el.
Întru răutatea sa va pierì necredinciosul; iar cel ce nădăjduește spre Domnul, drept este întru bunătatea sa.
Inima cea bună a bărbatului odihnește înțelepciunea; iar inima nebunilor nu se cunoaște.
Dreptatea înalță neamul; iar păcatele împuținează semințiile.
Primită este împăratului sluga înțeleaptă; și cu păstrarea sa leapădă dela sine ocara.