2 Kings, глава 16 2 Kings, гл 16
Œn al şaptesprezecelea an al lui Pecah, fiul lui Remalia, a Ónceput să domnească Ahaz, fiul lui Iotam, Ómpăratul lui Iuda.
Ahaz avea douăzeci de ani c‚nd a ajuns Ómpărat, şi a domnit şaisprezece ani la Ierusalim. El n-a făcut ce este plăcut Ónaintea Domnului, Dumnezeului său, cum făcuse tatăl său David.
Ci a umblat Ón calea Ómpăraţilor lui Israel; şi chiar a trecut pe fiul său prin foc, după ur‚ciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
A adus jertfe şi tăm‚ie pe Ónălţimi, pe dealuri şi sub toţi copacii verzi.
Atunci Reţin, Ómpăratul Siriei, şi Pecah, fiul lui Remalia, Ómpăratul lui Israel, s-au suit Ómpotriva Ierusalimului ca să lupte Ómpotriva lui. Au Ómpresurat pe Ahaz, dar n-au putut să-l biruiască.
Œn acelaşi timp, Reţin, Ómpăratul Siriei, a adus iarăşi Elatul sub stăp‚nirea Sirienilor; a izgonit pe Evrei din Elat, şi Sirienii au venit la Elat, unde au locuit p‚nă Ón ziua de azi.
Ahaz a trimis soli lui Tiglat-Pileser, Ómpăratul Asiriei, să-i spună: ÑEu sunt robul tău şi fiul tău; suie-te, şi izbăveşte-mă din m‚na Ómpăratului Siriei, şi din m‚na Ómpăratului lui Israel, care se ridică Ómpotriva mea.î Şi Ahaz a luat argintul şi aurul din Casa Domnului şi din vistieriile casei Ómpăratului, şi l-a trimis ca dar Ómpăratului Asiriei.
Œmpăratul Asiriei l-a ascultat. S-a suit Ómpotriva Damascului, l-a luat, a dus pe locuitori Ón robie la Chir, şi a omor‚t pe Reţin.
Œmpăratul Ahaz s-a dus la Damasc Ónaintea lui Tiglat-Pileser, Ómpăratul Asiriei. Şi, văz‚nd altarul din Damasc, Ómpăratul Ahaz a trimis preotului Urie chipul şi Ónfăţişarea acestui altar, Óntocmai cum era făcut.
Preotul Urie a făcut un altar Óntocmai după chipul trimis din Damasc de Ómpăratul Ahaz, şi preotul Urie l-a făcut mai Ónainte ca să se Óntoarcă Ómpăratul Ahaz din Damasc.
La venirea lui din Damasc, Ómpăratul a văzut altarul, s-a apropiat de el, şi s-a suit pe el.
A ars pe el arderea de tot şi darul de m‚ncare, a vărsat jertfele de băutură, şi a stropit pe altar s‚ngele jertfelor de mulţumire.
A Óndepărtat dinaintea casei altarul de aramă care era Ónaintea Domnului, ca să nu fie Óntre noul altar şi Casa Domnului; l-a pus l‚ngă noul altar, spre miazănoapte.
Şi Ómpăratul Ahaz a dat următoarea poruncă preotului Urie: ÑSă arzi pe altarul cel mare arderea de tot de dimineaţă şi darul de m‚ncare de seară, arderea de tot a Ómpăratului şi darul lui de m‚ncare, arderile de tot ale Óntregului popor din ţară şi darurile lor de m‚ncare, să torni pe el jertfele lor de băutură, şi să stropeşti pe el tot s‚ngele arderilor de tot şi tot s‚ngele jertfelor; c‚t despre altarul de aramă, nu-mi pasă de el.î Preotul Urie a făcut Óntocmai cum poruncise Ómpăratul Ahaz.
Şi Ómpăratul Ahaz a sfăr‚mat tăbliile de la temelie, şi a scos ligheanele de pe ele. A dat jos marea de pe boii de aramă care erau sub ea, şi a pus-o pe o pardoseală de piatră.
De hat‚rul Ómpăratului Asiriei, a schimbat Ón Casa Domnului pridvorul Sabatului care fusese zidit acolo, precum şi intrarea de afară a Ómpăratului.
Celelalte fapte ale lui Ahaz, şi tot ce a făcut el, nu sunt scrise Ón cartea Cronicilor Ómpăraţilor lui Iuda?
Ahaz a adormit cu părinţii săi, şi a fost Óngropat cu părinţii săi Ón cetatea lui David. Şi, Ón locul lui, a domnit fiul său Ezechia.