Book of Daniel, глава 6 Daniel, гл 6
Dariu a găsit cu cale să pună peste Ómpărăţie o sută două zeci de dregători, care trebuiau să fie răsp‚ndiţi Ón toată Ómpărăţia; a pus Ón fruntea lor trei căpetenii, Ón numărul cărora era şi Daniel. Dregătorii aceştia aveau să le dea socoteală, ca Ómpăratul să nu sufere nici o pagubă.
Daniel Ónsă Óntrecea pe toate aceste căpetenii şi pe dregători, pentru că Ón el era un duh Ónalt; şi Ómpăratul se g‚ndea să-l pună peste toată Ómpărăţia.
Atunci căpeteniile şi dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să-l p‚rască Ón ce privea treburile Ómpărăţiei. Dar n-au putut să găsească nimic, nici un lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios, şi nu se găsea nici o greşeală la el şi nici un lucru rău.
Atunci oamenii aceştia au zis: ÑNu vom găsi nici un cuv‚nt de pl‚ngere Ómpotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul Ón Legea Dumnezeului lui!î Apoi aceste căpetenii şi dregătorii aceştia s-au dus cu mare zarvă la Ómpărat, şi i-au vorbit aşa: ÑSă trăieşti veşnic, Ómpărate Dariu!î Toate căpeteniile Ómpărăţiei, Óngrijitorii, dregătorii, sfetnicii, şi c‚rmuitorii sunt de părere să se dea o poruncă Ómpărătească, Ónsoţită de o aspră oprire, care să spună că oricine va Ónălţa, Ón timp de trei zeci de zile, rugăciuni către vreun dumnezeu sau către vreun om, afară de tine, Ómpărate, va fi aruncat Ón groapa cu lei.
Acum, Ómpărate, Óntăreşte oprirea, şi iscăleşte porunca aceasta, pentru ca să nu se poată schimba, după legea Mezilor şi Perşilor, care, odată dată, răm‚ne neschimbată.î Œn urma celor de mai sus, Ómpăratul Dariu a scris porunca şi oprirea.
C‚nd a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat Ón casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise Ónspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi Óngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai Ónainte.
Atunci oamenii aceştia au dat năvală Ón casă, şi au găsit pe Daniel rug‚ndu-se şi chem‚nd pe Dumnezeul lui.
Apoi s-au Ónfăţişat Ónaintea Ómpăratului, şi i-au zis cu privire la oprirea Ómpărătească: ÑN-ai scris tu o oprire, care spune că oricine va Ónălţa, timp de trei zeci de zile, rugăciuni vreunui dumnezeu sau vreunui om, afară de tine, Ómpărate, să fie aruncat Ón groapa cu lei? ÑŒmpăratul a răspuns: ÑLucrul acesta este adevărat, după legea Mezilor şi Perşilor, care nu se poate schimba!î Ei au luat din nou cuv‚ntul şi au zis Ómpăratului: ÑDaniel, unul din prinşii de război ai lui Iuda, nu ţine deloc seama de tine, Ómpărate, nici de oprirea pe care ai scris-o, şi Óşi face rugăciunea de trei ori pe zi!î Œmpăratul s-a m‚hnit foarte mult c‚nd a auzit lucrul acesta; s-a g‚ndit cum ar putea să scape pe Daniel; şi p‚nă la asfinţitul soarelui s-a trudit să-l scape.
Dar oamenii aceia au stăruit de Ómpărat, şi i-au zis: ÑSă ştii, Ómpărate, că, după legea Mezilor şi Perşilor, orice oprire sau orice poruncă, Óntărită de Ómpărat, nu se poate schimba!î Atunci Ómpăratul a poruncit să aducă pe Daniel, şi să-l arunce Ón groapa cu lei. Œmpăratul a luat cuv‚ntul şi a zis lui Daniel: ÑDumnezeul tău, căruia necurmat Œi slujeşti, să te scape!î Au adus o piatră, şi au pus-o la gura gropii. Œmpăratul a pecetluit-o cu inelul lui şi cu inelul mai marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel.
Œmpăratul s-a Óntors apoi Ón palatul său, a petrecut noaptea fără să măn‚nce, nu i s-a adus nici o ţiitoare, şi n-a putut să doarmă.
Œn revărsatul zorilor, Ónsă, Ómpăratul s-a sculat şi s-a dus Ón grabă la groapa cu lei.
Şi apropiindu-se de groapă, a chemat pe Daniel cu un glas pl‚ngător. Œmpăratul a luat cuv‚ntul, şi a zis lui Daniel: ÑDaniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia Ói slujeşti necurmat, să te scape de lei?î Şi Daniel a zis Ómpăratului: ÑVeşnic să trăieşti, Ómpărate!
Dumnezeul meu a trimis pe Óngerul Său şi a Ónchis gura leilor, care nu mi-au făcut nici un rău, pentru că am fost găsit nevinovat Ónaintea Lui. Şi nici Ónaintea ta, Ómpărate, n-am făcut nimic rău!î Atunci Ómpăratul s-a bucurat foarte mult, şi a poruncit să scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă, şi nu s-a găsit nici o rană pe el, pentru că avusese Óncredere Ón Dumnezeul său.
Œmpăratul a poruncit să aducă pe oamenii aceia care p‚r‚seră pe Daniel. Şi au fost aruncaţi Ón groapa cu lei, ei, copiii lor şi nevestele lor; şi, p‚nă să ajungă Ón fundul gropii, leii i-au şi apucat şi le-au făr‚miţat oasele.
După aceea, Ómpăratul Dariu a scris o scrisoare către toate popoarele, către toate neamurile, către oamenii de toate limbile, care locuiau Ón toată Ómpărăţia: ÑPacea să vă fie dată din belşug!
Poruncesc ca, Ón toată Óntinderea Ómpărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se Ónfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu, şi El dăinuieşte veşnic; Ómpărăţia Lui nu se va nimici niciodată, şi stăp‚nirea Lui nu va avea sf‚rşit.
El izbăveşte şi m‚ntuieşte, El face semne şi minuni Ón ceruri şi pe păm‚nt. El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor!î Daniel a dus-o bine sub domnia lui Dariu şi sub domnia lui Cir, Persanul.