Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el Ón corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un v‚nt pe păm‚nt, şi apele s-au potolit.

Izvoarele Ad‚ncului şi stăvilarele cerurilor au fost Ónchise, şi ploaia din cer a fost oprită.

Apele au scăzut de pe faţa păm‚ntului, scurg‚ndu-se şi Ómpuţin‚ndu-se, şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat.

Œn luna a şaptea, Ón ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat.

Apele au mers scăz‚nd p‚nă Ón luna a zecea. Œn luna a zecea, Ón ziua Ónt‚i a lunii, s-au văzut v‚rfurile munţilor.

După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corabiei pe care o făcuse.

A dat drumul unui corb, care a ieşit, duc‚ndu-se şi Óntorc‚ndu-se, p‚nă c‚nd au secat apele de pe păm‚nt.

A dat drumul şi unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa păm‚ntului.

Dar porumbelul n-a găsit nici un loc ca să-şi pună piciorul, şi s-a Óntors la el Ón corabie, căci erau ape pe toată faţa păm‚ntului. Noe a Óntins m‚na, l-a luat, şi l-a băgat la el Ón corabie.

A mai aşteptat alte şapte zile, şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie.

Porumbelul s-a Óntors la el spre seară; şi iată că Ón ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de cur‚nd. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe păm‚nt.

A mai aşteptat alte şapte zile; şi a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai Óntors la el.

Œn anul şase sute unu, Ón luna Ónt‚i, Ón ziua Ónt‚i a lunii, apele secaseră pe păm‚nt. Noe a ridicat Ónvelitoarea corabiei: s-a uitat, şi iată că faţa păm‚ntului se uscase.

Œn luna a doua, Ón a douăzeci şi şaptea zi a lunii, păm‚ntul era uscat de tot.

Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe, şi i-a zis: ÑIeşi din corabie, tu şi nevasta ta, fiii tăi şi nevestele fiilor tăi cu tine!

Scoate afară Ómpreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul care sunt cu tine, at‚t păsările c‚t şi vitele şi toate t‚r‚toarele care se t‚răsc pe păm‚nt: să mişune pe păm‚nt, să crească şi să se Ónmulţească pe păm‚nt.î Şi Noe a ieşit afară cu fiii săi, cu nevasta sa şi cu nevestele fiilor săi.

Toate dobitoacele, toate t‚r‚toarele, toate păsările, tot ce se mişcă pe păm‚nt, după soiurile lor, au ieşit din corabie.

Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate, şi a adus arderi de tot pe altar.

Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis Ón inima Lui: ÑNu voi mai blestema păm‚ntul, din pricina omului, pentru că Óntocmirile g‚ndurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui; şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.

C‚t va fi păm‚ntul, nu va Ónceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!î