Book of Jeremiah, глава 33 Jeremiah, гл 33
Cuv‚ntul Domnului a vorbit lui Ieremia a doua oară, pe c‚nd era Óncă Ónchis Ón curtea temniţei: ÑAşa vorbeşte Domnul, care face aceste lucruri, Domnul, care le urzeşte şi le Ónfăptuieşte, El, al cărui Nume este Domnul: ,Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi Óţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.
Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre casele cetăţii acesteia, şi despre casele Ómpăraţilor lui Iuda, care vor fi surpate ca să facă loc pentru şanţurile de Óntărire şi pentru săbii, c‚nd vor Ónainta să lupte Ómpotriva Haldeilor, şi c‚nd se vor umple cu trupurile moarte ale oamenilor, pe care-i voi lovi Ón m‚nia Mea şi Ón urgia Mea, şi din pricina răutăţii cărora Œmi voi ascunde Faţa de această cetate: Iată, Ói voi da vindecare şi sănătate, Ói voi vindeca, şi le voi deschide un izvor bogat Ón pace şi credincioşie.
Voi aduce Ónapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi pe prinşii de război ai lui Iuda şi pe prinşii de război ai lui Israel, şi-i voi aşeza iarăşi ca odinioară.
Œi voi curăţi de toate nelegiuirile, pe care le-au săv‚rşit Ómpotriva Mea, le voi ierta toate nelegiuirile prin care M-au supărat, şi prin care s-au răzvrătit Ómpotriva Mea.
Cetatea aceasta va fi pentru Mine o pricină de laudă şi de slavă, printre toate neamurile păm‚ntului. Ele vor afla tot binele pe care li-l voi face, vor răm‚ne mirate şi uimite de toată fericirea, şi de toată propăşirea pe care le-o voi da.î Aşa vorbeşte Domnul: ÑSe vor mai auzi iarăşi Ón locul acesta despre care ziceţi că este pustiu, că nu mai are oameni nici dobitoace, se vor mai auzi iarăşi Ón cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului, pustiite, lipsite de oameni, de locuitori, de dobitoace, strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, c‚ntecele mirelui şi c‚ntecele miresei, glasul celor ce zic: ,Lăudaţi pe Domnul oştirilor, căci Domnul este bun, căci Ón veac ţine Óndurarea Lui!í Glasul celor ce aduc jertfe de mulţumire Ón Casa Domnului. Căci voi aduce Ónapoi pe prinşii de război ai ţării, şi Ói voi aşeza iarăşi ca odinioară, zice Domnul.î ÑAşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,Œn locul acesta pustiu, fără oameni şi fără dobitoace, şi Ón toate cetăţile lui, vor mai fi iarăşi locuinţe de păstori, care-şi vor odihni turmele. Œn cetăţile de la munte, Ón cetăţile din c‚mpie, Ón cetăţile de la miază zi, Ón ţara lui Beniamin şi Ón Ómprejurimile Ierusalimului, şi Ón cetăţile lui Iuda, vor mai trece iarăşi oile pe sub m‚na celui ce le numără, zice Domnul.î ÑIată, vin zile, zice Domnulî, c‚nd voi Ómplini cuv‚ntul cel bun, pe care l-am spus despre casa lui Israel şi despre casa lui Iuda.
Œn zilele acelea şi Ón vremurile acelea voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită, care va Ónfăptui dreptatea şi judecata Ón ţară.
Œn zilele acelea, Iuda va fi m‚ntuit, şi Ierusalimul va locui Ón linişte. Şi iată cum Œl vor numi: ,Domnul, Neprihănirea (Sau: Starea noastră după voia lui Dumnezeu.) noastră.î Căci aşa vorbeşte Domnul: ÑDavid nu va fi lipsit niciodată de un urmaş, care să stea pe scaunul de domnie al casei lui Israel.
Nici preoţii şi Leviţii, nu vor fi lipsiţi niciodată Ónaintea Mea de urmaşi care să aducă arderi de tot, să ardă tăm‚ie Ómpreună cu darurile de m‚ncare, şi să aducă jertfe Ón toate zilele!î Cuv‚ntul Domnului a vorbit lui Ieremia, astfel: ÑAşa vorbeşte Domnul: ,Dacă puteţi să rupeţi legăm‚ntul Meu cu ziua, şi legăm‚ntul Meu cu noaptea, aşa Ónc‚t ziua şi noaptea să nu mai fie la vremea lor, atunci se va putea rupe şi legăm‚ntul Meu cu robul Meu David, aşa Ónc‚t să nu mai aibă fii, care să domnească pe scaunul lui de domnie, şi legăm‚ntul Meu cu Leviţii, preoţii, care Œmi fac slujba.
Ca oştirea cerurilor, care nu se poate număra, şi ca nisipul mării, care nu se poate măsura, aşa voi Ónmulţi săm‚nţa robului Meu David, şi pe Leviţii, care-Mi slujesc.î Cuv‚ntul Domnului a vorbit lui Ieremia, astfel: ÑN-ai băgat de seamă ce zic oamenii aceştia: ,A lepădat Domnul cele două familii, pe care le alesese?í At‚t de mult dispreţuiesc ei pe poporul Meu că nu-l mai privesc ca un popor.
Aşa vorbeşte Domnul: ,Dacă n-am făcut legăm‚ntul Meu cu ziua şi cu noaptea, dacă n-am aşezat legile cerurilor şi ale păm‚ntului, atunci voi lepăda şi săm‚nţa lui Iacov şi a robului Meu David, şi nu voi mai lua din săm‚nţa lui pe cei ce vor stăp‚ni peste urmaşii lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, căci voi aduce Ónapoi pe prinşii lor de război, şi voi avea milă de ei!î