The Gospel According to John, глава 20 John, гл 20
Œn ziua dint‚i a săptăm‚nii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la morm‚nt, pe c‚nd era Óncă Óntuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe morm‚nt.
A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: ÑAu luat pe Domnul din morm‚nt, şi nu ştiu unde L-au pus.î Petru şi celălalt ucenic au ieşit, şi au plecat spre morm‚nt.
Au Ónceput să alerge am‚ndoi Ómpreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede dec‚t Petru, şi a ajuns cel dint‚i la morm‚nt.
S-a plecat şi s-a uitat Ónăuntru, a văzut f‚şiile de p‚nză jos, dar n-a intrat.
Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat Ón morm‚nt, şi a văzut f‚şiile de p‚nză jos.
Iar ştergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu f‚şiile de p‚nză, ci făcut sul şi pus Óntr-un alt loc singur.
Atunci celălalt ucenic, care ajunsese cel dint‚i la morm‚nt, a intrat şi el; şi a văzut, şi a crezut.
Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să Ónvie din morţi.
Apoi ucenicii s-au Óntors acasă.
Dar Maria şedea afară l‚ngă morm‚nt, şi pl‚ngea. Pe c‚nd pl‚ngea s-a plecat să se uite Ón morm‚nt.
Şi a văzut doi Óngeri Ón alb, şez‚nd Ón locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap şi altul la picioare.
ÑFemeieî, i-au zis ei, Ñpentru ce pl‚ngi?î Ea le-a răspuns: ÑPentru că au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.î După ce a zis aceste vorbe, s-a Óntors, şi a văzut pe Isus st‚nd acolo Ón picioare; dar nu ştia că este Isus.
ÑFemeieî, i-a zis Isus, Ñde ce pl‚ngi? Pe cine cauţi?î Ea a crezut că este grădinarul, şi I-a zis: ÑDomnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau.î Isus i-a zis: ÑMarie!î Ea s-a Óntors, şi I-a zis Ón evreieşte: ÑRabuni!î adică: ÑŒnvăţătorule!î ÑNu mă ţineî, i-a zis Isus; Ñcăci Óncă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.î Maria Magdalena s-a dus, şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul, şi că i-a spus aceste lucruri.
Œn seara aceleiaşi zile, cea dint‚i a săptăm‚nii, pe c‚nd uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau Óncuiate, de frica Iudeilor, a venit Isus, a stat Ón mijlocul lor, şi le-a zis: ÑPace vouă!î Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat m‚inile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat, c‚nd au văzut pe Domnul.
Isus le-a zis din nou: ÑPace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.î După aceste vorbe, a suflat peste ei, şi le-a zis: ÑLuaţi Duh Sf‚nt!
Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute.î Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei c‚nd a venit Isus.
Ceilalţi ucenici i-au zis deci: ÑAm văzut pe Domnul!î Dar el le-a răspuns: ÑDacă nu voi vedea Ón m‚inile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu Ón semnul cuielor, şi dacă nu voi pune m‚na mea Ón coasta Lui, nu voi crede.î După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi Ón casă; şi era şi Toma Ómpreună cu ei. Pe c‚nd erau uşile Óncuiate, a venit Isus, a stat Ón mijloc, şi le-a zis: ÑPace vouă!î Apoi a zis lui Toma: ÑAdu-ţi degetul Óncoace, şi uită-te la m‚inile Mele; şi adu-ţi m‚na, şi pune-o Ón coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.î Drept răspuns, Toma I-a zis: ÑDomnul meu şi Dumnezeul meu!î ÑTomoî i-a zis Isus, Ñpentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.î Isus a mai făcut Ónaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise Ón cartea aceasta.
Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crez‚nd, să aveţi viaţa Ón Numele Lui.